Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tensiunile UE și Londra vor continua și post-Brexit - Șeful diplomației franceze: 'Ne vom căsăpi destul de rău'

CCIR
Brexit

Şeful diplomaţiei franceze a declarat - duminică - că se aşteaptă la negocieri tensionate între Uniunea Europeană şi Londra cu privire la viitoarea lor relaţie post-Brexit, spunând că părţile "se vor căsăpi", potrivit France Presse, scrie agerpres.ro.

"Cred că în problemele comerciale sau cu privire la dispozitivul de relaţii viitoare, pe care le vom angaja, ne vom căsăpi destul de rău", a declarat Jean-Yves Le Drian în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, important forum diplomatic şi de apărare.

"Dar aceasta face parte din negociere, fiecare vrea să-şi apere interesele", a adăugat el.

"Ne dorim ca ea să se facă cât mai rapid posibil chiar dacă există multe subiecte şi noi avem grele de administrat", a spus ministrul francez de externe, adăugând că ar dori să fie abordată în special "problema pescuitului".

Le Drian este fostul preşedinte al regiunii Bretania, regiune în care pescuitul este foarte important pentru Franţa.

Victor Ponta, mutare decisivă în vestul țării - Pe cine a reușit să convingă să intre în cursa pentru Timișoara? Urmează negocieri intense cu PSD


Recent, el avertizase că Franţa "nu va face compromisuri" cu privire la acest subiect în negocierile viitoare cu Londra.

"În niciun caz, pescuitul nu va putea servi variabilă de ajustare în negocieri", a avertizat el, apreciind că britanicii vând peste 70% din peştele lor pe continentul european.

Pescarii ţărilor din UE sunt puternic dependenţi de apele britanice, ceea reprezintă 30% din cifra afaceri a pescarilor francezi.

La Munchen, Le Drian a apreciat în schimb că "în problema securitară trebuie ca noi să luăm act de interesele noastre comune" între UE şi britanici.

El a cerut "să se avanseze" şi mai mult în ceea ce priveşte cooperarea în viitor, fie în plan bilateral între Franţa şi Marea Britanie, fie în cadrul NATO, "dar şi în coaliţii specifice privind intervenţii pe care noi le-am putea avea împreună".

Ministrul a menţionat în special acordurile din Lancaster House, în 2010, care au întărit cooperarea între Paris şi Londra în domeniul apărării şi pe care cele două ţări le vor celebra în acest an pentru a zecea oară. El şi-a exprimat dorinţa de a "continua" cooperarea în acest cadru, "inclusiv pe subiecte sensibile".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.