Terenurile de sport din parcul Lumea Copiilor au intrat în reparații capitale

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 24-09-2021

Actualizat: 24-09-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Totul Verde

Toamna aceasta se anunță a fi o continuare serioasă a verii! Cu o vreme ideală practicării sporturilor în aer liber! Tocmai de aceea, terenurile sportive din parcul Lumea Copiilor au avut nevoie de o “reactualizare” după  lunga vară fierbinte de care tocmai ne despărțim!

Angajații Totul Verde. SA din sectorul 4 al Capitalei au luat la mână teren cu teren, au schimbat suprafețele de joc, cu tartan și mochetă de gazon,  au reamenajat gardurile, ba, chiar au montat și turnicheți, asemenea intrărilor la marile arene. Acestea au rolul de a proteja zonele, blocând accesul cu biciclete, trotinete ori alte acareturi, dar și de a proteja terenurile pe timp de noapte,  atunci cînd  este interzis accesul. În primă fază, accesul va fi admis după programul 08:00 – 22:00, urmând ca apoi să fie adaptat în funcție de anotimp și de starea vremii.

content-image

Lucrările în acest sens sunt în plină desfășurare, dar roadele se văd deja! Vom avea parte de arene de clasă, profesioniste chiar, după cum se vede și din fotografiile alăturate. Terenurile de baschet, handbal, volei, tenis, badminton și fotbal , întinse pe o suprafață de 3.000 de mp, vor fi impecabile.

content-image

content-image

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri