Soldații ucraineni descriu atacuri ilegale cu gaze „aproape zilnic”, în timp ce invadatorii ruși încearcă să-i disloce de pe pozițiile pe care sunt, potrivit The Guardian.
Rusia a fost acuzată că a folosit în mod sistematic atacuri ilegale cu gaze chimice împotriva soldaților ucraineni.
Trupele ucrainene au declarat pentru Daily Telegraph că au fost supuse unor atacuri regulate cu drone de mici dimensiuni care lansează gaze lacrimogene și alte substanțe chimice.
Folosirea acestor substanțe, cunoscute sub numele de CS, este interzisă pe timp de război, în conformitate cu Convenția privind armele chimice.
Moscova a fost acuzată că a folosit arme chimice într-un atac cu drone asupra portului Mariupol în primele etape ale invaziei sale din februarie 2022.
Volodimir Zelenski a anunțat pierderea războiului dacă SUA nu continuă finanțarea
'Dacă Congresul nu ajută Ucraina, Ucraina va pierde războiul', a declarat Zelenski pe un ton grav, într-o videoconferinţă cu ambasadori ai platformei de strângeri de fonduri a guvernului, United24.
'Fără sprijinul Congresului, ne va fi dificil să câştigăm, chiar să supravieţuim' ca ţară, a spus el, conform unei intervenţii video distribuite pe reţelele sociale.
'Dacă Ucraina pierde războiul, alte state vor fi atacate', a mai spus el, apreciind că Rusia va agita puternic ameninţarea nucleară pentru a le produce teamă societăţilor occidentale.
Comentează