Cunoscut sub numele de testul iepurelui, acesta a fost unul dintre cele mai fiabile teste de sarcină din prima jumătate a secolului trecut. Tehnica consta în injectarea urinei unei femei într-o femelă iepure pentru a evalua reacția gonadelor acesteia.
În anii 1930-1940, înainte de apariția testelor de sarcină moderne, oamenii de știință din America au conceput o metodă cunoscută sub numele de testul iepurelui pentru a afla dacă o femeie așteaptă un copil. Această tehnică consta în injectarea urinei femeii potențial însărcinate în corpul unei iepuroaice și apoi evaluarea reacției ovarelor animalului: dacă după câteva zile se observa o schimbare, atunci femeia era într-adevăr însărcinată.
Testul iepurelui, considerat destul de precis, nu era, totuși, lipsit de contraindicații, nu în ultimul rând pentru că, pentru a obține rezultatul, animalul trebuia ucis. La acea vreme, însă, practica a fost salutată ca o mare inovație, și pentru că în acei ani era destul de normal să se folosească animale pentru analize de acest gen: în anii 1920, de exemplu, același tratament era rezervat șoarecilor și unei anumite specii de broaște africane, Xenopus laevis, care dacă era inoculată cu urina unei femei însărcinate depunea ouă în 24 de ore.
Testul iepurelui și istoria primului test de sarcină
Testul iepurelui reprezintă o piatră de hotar în istoria testelor de sarcină. Acesta a fost dezvoltat la începutul anilor 1930 de cercetătorii americani Maurice Friedman și Maxwell Edward Lapham, care, la rândul lor, s-au bazat pe descoperirile a doi medici germani, Selmar Aschheim și Bernhard Zondek, care au identificat rolul hormonilor gonadotropinei în reglarea funcțiilor reproductive ale organelor genitale masculine și feminine.
Testul a utilizat reacția ovarelor de iepure la gonadotropina corionică umană (Beta-hCG) prezentă în urina unei femei însărcinate. Procedura presupunea injectarea subcutanată a câtorva doze din acest lichid în iepuri femele. Dacă, după câteva zile, ovarele iepuroaicelor se măresc și prezintă semne de maturare foliculară (adică faza inițială a ovulației), atunci urina conține concentrații suficiente de Beta-hCG pentru a determina starea de graviditate a femeii.
Această metodă a îmbunătățit considerabil acuratețea diagnosticului în comparație cu tehnicile anterioare, care adesea dădeau rezultate fals pozitive sau negative.
Ce se întâmpla cu iepurii după injectare
După injectarea urinei femeii în iepure, animalul era ținut sub observație timp de câteva zile. În cazul în care urina conținea Beta-hCG, ovarele iepurelui aveau de suferit transformări specifice, dar acestea nu puteau fi observate decât prin laparotomie, o tehnică chirurgicală care necesita eviscerarea abdomenului animalului. Din păcate, acest lucru însemna că fiecare iepure utilizat pentru test trebuia "sacrificat" pentru a-i putea examina glandele reproducătoare și a detecta orice semn de sarcină, relatează FanPage.
Testul iepurelui a continuat să fie metoda predominantă pentru determinarea sarcinii până în anii 1960. Odată cu progresul tehnologiei și descoperirea de noi metode, testul iepurelui a fost înlocuit treptat de teste imunologice mai moderne și mai puțin crude, care au permis detectarea hCG fără utilizarea animalelor.
Comentează