Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tezaurul din Panaghiurişte, într-o expoziţie la British Museum din Londra

artfund.org
british museum

O expoziţie intitulată "Lux şi Putere: din Persia până în Grecia", în cadrul căreia figurează Tezaurul din oraşul bulgar Panaghiurişte, s-a deschis miercuri seară la British Museum din Londra. Vicepreşedinta Bulgariei, Iliana Iotova, ministrul Culturii, Naiden Todorov, şi ambasadorul Bulgariei la Londra, Marin Raikov, au participat la ceremonia de deschidere.

Expoziţia impresionantă urmăreşte legăturile dintre bogăţie şi putere în Antichitate, potrivit Agerpres.

"Pornind de la artefacte uluitoare din Afganistan până în Grecia, expoziţia trece dincolo de perspectiva Greciei Antice pentru a explora o poveste mai complexă despre lux ca instrument politic în Orientul Mijlociu şi în sud-estul Europei între anii 550-30 î.Hr.", a declarat British Museum, adăugând că expoziţia "reuneşte obiecte rafinate lucrate în aur, argint şi sticlă, printre care extraordinarul Tezaur din oraşul bulgar Panaghiurişte".

Iotova i-a mulţumit directorului muzeului, Hartwig Fischer, pentru acest eveniment şi a numit Tezaurul din Panaghiurişte o carte de vizită a Bulgariei.

"Expoziţia este importantă pentru că arată că istoria nu este scrisă de bătălii, ci de cultură", a adăugat vicepreşedinta Bulgariei.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.