Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Thank U, Next' al Arianei Grande a înregistrat a doua săptămână pe primul loc în topul Billboard 200

Ariana Grande

„Thank U, Next” al Arianei Grande a înregistrat a doua săptămână pe primul loc în topul Billboard 200, devenind primul album al unei cântăreţe solo care petrece mai mult de o săptămână pe această poziţie în mai bine de un an, scrie news.ro.

În a doua săptămână de la debut, încheiată pe 21 februarie, albumul a fost vândut în 151.000 de unităţi, potrivit Nielsen Music.

„Thank U, Next”, al patrulea disc al cântăreţei care a ajuns pe primul loc, este şi primul album al lui Grande care petrece mai mult de o săptămână în fruntea clasamentului.

Acest album este primul, după „Reputation” al lui Taylor Swift, care petrece mai multe săptămâni pe prima poziţie.

Dintre ultimele 43 de albume care au ocupat acest loc în clasamentul american, de la „Reputation”, doar cinci au fost semnate de femei: Grande cu „Sweetener” şi „Thank U, Next”, Camila Cabello cu „Camila”, Cardi B cu „Invasion of Privacy”, şi Carrie Underwood cu „Cry Pretty”. Douăzeci şi patru au fost semnate de artişti solo, unsprezece, de grupuri, iar trei au fost coloane sonore („The Greatest Showman”, „Black Panther” şi „A Star Is Born”).

Pe locul al doilea în Billboard 200 s-a clasat, în urcare o poziţie, coloana sonoră a filmului „Bohemian Rhapsody”, cu 56.000 de unităţi vândute în a 18-a săptămână de la lansare. Aceasta este cea mai înaltă poziţie ocupată de album. Queen are un singur disc care a ocupat primul loc, „The Game” (1980).

Coloana sonoră „A Star is Born”, interpretată de Lady Gaga şi Bradley Cooper, a coborât un loc, până pe trei, cu 51.000 de unităţi vândute în a 20-a săptămână de top.

Citește și: 'Green Book' a primit premiul Oscar pentru cel mai bun lungmetraj

Ambele filme au fost nominalizate la premiile Oscar, gală deschisă de Queen şi Adam Lambert, unde Lady Gaga a fost desemnată  câştigătoare la categoria „cel mai bun cântec original” („Shallow”).

Locul al patrulea în Billboard 200 a fost ocupat de „Can’t Say I Ain’t Country” al grupului Florida Georgia Line, care a fost vândut în prima săptămână de la lansare în 50.000 de unităţi.

Mixtape-ul „So Far Gone” al lui Drake a debutat pe locul al cincilea. Compilaţia veche de zece ani a fost vândută în 45.000 de unităţi. Este al zecelea material al lui Drake care ajunge în top 10. Creată în februarie 2009, dar fără a fi distribuită comercial până la jumătatea lui februarie, compilaţia a fost lansată pentru a marca a zecea aniversare.

A Boogie Wit da Hoodie a coborât două locuri, până pe şase, cu „Hoodie SZN”, care a fost vândut, în a noua săptămână de la lansare, în 39.000 de unităţi.

Post Malone şi „beerbongs and bentleys” s-au clasat pe locul al şaptelea, în coborâre două poziţii, după ce, în a 43-a săptămână, albumul a fost vândut în 34.000 de unităţi.

Locul al optulea a fost ocupat de „Astroworld” al lui Travis Scott, aflat în coborâre două locuri, după ce a fost vândut în 33.000 de unităţi în a 29-a săptămână de la lansare.

Rapperul 21 Savage şi „I Am > I Was” au coborât tot două poziţii în clasament, până pe nouă, cu 32.000 de unităţi vândute în a noua săptămână, iar pe locul al zecelea s-au menţinut Meek Mill şi „Championships”, cu 32.000 de unităţi vândute în a 12-a săptămână.

Billboard 200 clasifică cele mai populare albume din Statele Unite pe parcursul unei săptămâni, pe baza consumului multi-metric, care include vânzarea de copii fizice ale discurilor, single-urilor (10 cântece înseamnă un album) şi activitatea online (1.500 de accesări sunt egale cu un album).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.