Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Thomas Lievremont este noul selecţioner al naţionalei de rugby a României

facebook.com
rugby

Thomas Lievremont (44 de ani) este noul selecţioner al naţionalei de rugby a României. Anunţul numirii a fost făcut miercuri, într-o conferintă de presă organizată la sediul FRR, scrie Mediafax.

Antrenorul francez a mai colaborat cu ”Stejarii” şi în trecut, când a fost numit antrenor specialist de margini, pentru două partide din Rugby Europe Championship, disputate în luna martie a acestui an. Lievremont a fost şi coordonatorul României A, în luna iunie, pentru partidele cu England Counties.

Francezul s-a declarat încrezător şi consideră că, alături de jucători, poate face performanţă în competiţiile internaţionale:”Am venit în România acum câteva luni, am întâlnit persoane care au apreciat pasiunea şi implicarea mea, am descoperit o ţară care iubeşte rugby-ul, aşa că am decis că merită să revin. Obiectivul pe care mi-l propun este să antrenez echipa în cel mai bun mod posibil şi să concep un plan de dezvoltare pe o perioadă de câţiva ani”.

Citește și: Marius Șumudică: 'Gigi Becali este un fenomen al fotbalului românesc'

Tot miercuri au fost anunţate şi partidele test, programate în noiembrie. Astfel, după partida oficială pentru menţinerea în Rugby Europe Championship, împotriva Portugaliei, ”Stejarii” vor evolua împotriva SUA, pe 17 noiembrie, şi Uruguayului, pe 24 noiembrie.

Thomas Lievremont a evoluat pentru selecţionata Franţei în perioada 1996-2004. La nivel de club,a fost legitimat la Perpignan (1996-2000), Biarritz (2000-2007) şi Dax (2007-2008).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.