Iată că avem și noi primul caz al unui tânăr suspectat de radicalizare musulmană. Din primele informații furnizate este vorba de un adolescent de 17 ani din Craiova, care promova pe internet mesaje de susținere a teroriștilor, precum și filme care conțineau decapitări ale unor persoane capturare de membrii ISIS.
Ca el, o mulțime de tineri din toate colțurile lumii aleg calea susținerii „Califatului”, la început în mediile de proveniență, ulterior marea majoritate alegând să se deplaseze în Siria pentru a participa activ la „războiul sfânt”. Astfel de exemple stau și la baza materialului publicat de Huffington Post, Mother of ISIS.
Ce îi face pe tineri să se alăture organizației teroriste? Cum reușeste ISIS să îi determine pe aceștia, cel mai adesea în câteva luni din momentul în care propaganda islamistă ajunge la ei pentru prima dată, să dea cu piciorul unei educații și unei culturi formate pe parcursul întregii vieți?
În primul rând, trebuie să plecăm de la realitatea că tinerii sunt de regulă primii care iau atitudine atunci când li se pare ca lucrurile nu merg în direcția bună. Secretul stă în definirea conceptului de „direcție bună”. Cum poate reuși o grupare teroristă cu resurse limitate să definească binele, într-un mod care se dovedește mai credibil pentru acești tineri decât cel al țărilor occidentale?
Dacă valorile cultivate pe parcursul întregii tale vieți sunt șterse cu buretele, de câteva luni de propagandă ale Statului Islamic, este foarte posibil ca pentru acești tineri ISIS să reprezinte doar un catalizator, nu și cauza. Cauza trebuie căutată în altă parte.
Este vorba despre lacunele măsurilor sociale din fiecare țară în parte. Acești tineri pot fi radicalizați „peste noapte” deoarece ei nu se simt parte integrată a sistemului. Sărăcia, excluziunea socială cât și un sistem de educație prea general, care nu-și poate îndrepta atenția asupra nevoilor fiecărui elev în parte, toate acestea pot fi motive pentru care tinerii cad pradă atât de ușor mrejelor unui „război sfânt”.
Astfel, nu putem afirma că sistemul ISIS de propagandă este unicul vinovat de radicalizarea tinerilor. Acesta radicalizează acolo unde este loc de radicalizat. Dacă ISIS nu ar exista, acești tineri și-ar canaliza furia pentru scopurile altei entități. Dacă aceasta ar suferi la capitolul propagandă și nu ar reuși să convingă, probabil că tinerii în cauză ar găsi variante proprii de exteriorizare (a se vedea nenumăratele atacuri armate din campusurile americane).
În concluzie, sunt necesare reforme în sistemul social și educațional, reforme care să vină și în sprijinul celor cărora le este mai dificil să țină pasul cu ceilalți. Avem programe de reintegrare socială a foștilor deținuți, dar poate că avem nevoie de astfel de programe și pentru tinerii care nu au comis vreo ilegalitate încă, dar care se simt la fel de marginalizați. Iar unei persoane care se simte marginalizată îi sunt create toate condițiile pentru a se răzvrăti, nu neapărat prin îmbrățișarea unor cauze extremiste, cât și prin producerea unor acte sancționate de lege. Nu sunt bani pentru astfel de programe? Un tânăr care se simte exclus social și care recurge la acte de nesupunere civică are șanse mari să sfârșească în închisoare, unde oricum se cheltuiesc bani cu întreținerea lui. Și se mai cheltuiesc bani încă o dată atunci când va ieși din închisoare, prin încercările de reintegrare socială.
În anul școlar 2014-2015, în Franța au fost semnalate peste 850 de cazuri ale unor elevi suspectați de radicalizare, conform ministrului francez al educației, Najat Vallaud-Belkacem. Putem încerca să ne concentrăm atenția și spre astfel de tineri, înainte de a se produce o ruptură definitivă între ei și valorile universale.
Într-o lume aflată tot timpul pe fugă, părinții sunt ocupați să asigure mai degrabă stabilitatea materială a copiilor și cu greu își mai găsesc timp și pentru supervizarea stabilității emoționale a acestora. Sistemul educațional se ocupă de elevi ca de un grup perfect omogen, astfel că cei care întâmpină probleme în a se integra, rareori primesc ajutorul de care au nevoie. Nu în ultimul rând, sistemul social se ocupă de reintegrarea celor excluși și mai puțin de căutarea posibilelor variante ca aceste excluderi să nu se mai petreacă.
Comentează