Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tiruri de rachete în Marea Neagră: Nave de război staționate în Sevastopol şi Novorossiisk ies la exerciții ale Flotei Rusiei

distrugator

Rusia a început marţi o nouă serie de exerciţii de anvergură în Marea Neagră, la care participă cel puţin zece nave de război, precum şi aviaţia staţionată în Crimeea (peninsula ucraineană anexată în martie 2014 de Moscova, n..red.), potrivit agenţiilor de presă TASS şi RIA Novosti, citând un comunicat al serviciului de presă al Flotei ruse din Marea Neagră.

'Peste zece nave ale Flotei Rusiei din Marea Neagră au ieşit (marţi dimineaţă) de la bazele lor din Sevastopol (Crimeea) şi Novorossiisk (port rusesc la Marea Neagră) pentru a efectua exerciţii comune care implică tiruri de rachete şi artilerie', se menţionează în comunicat.

La aceste exerciţii participă fregata 'Amiral Essen', nava de mici dimensiuni purtătoare de rachete 'Văşnii Volociok' (dată în exploatare în 2016), nava mare de desant 'Azov' , remorcherele 'Turbinist' şi 'Kovroveţ', precum şi nave auxiliare.

În cursul actualelor aplicaţii vor fi simulate exerciţii de luptă navală, de căutare şi distrugere a unor submarine aparţinând unui inamic convenţional, de detectare şi lovire a unor puncte de comandă amplasate pe coastă, precum şi de respingere a unui atac aerian din partea unui adversar imaginar.

Astfel, pe lângă nave, la aplicaţiile Flotei ruse din Marea Neagră participă şi avioane de luptă multirol Su-30SM.

În august, nava 'Văşnii Volociok' a executat prima oară lansări de rachete de croazieră de tipul 'Kalibr' în Marea Neagră, aminteşte în acest context publicaţia Vzgliad.

Aceste exerciţii intervin în contextul în care Rusia a returnat luni Ucrainei trei nave militare sechestrate cu un an în urmă în largul Crimeii, cu trei săptămâni înainte de un summit important în format 'Normandia' (Franţa, Germania, Ucraina şi Rusia) destinat să deblocheze rezolvarea conflictului din Donbas (estul Ucrainei).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.