Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Toți ochii pe CCR - Judecătorii, așteptați să dea verdictul în scandalul pe protocoale

Ultima Ora breaking news

Curtea Constituțională a României a rămas în pronunțare cu privire la conflictul Parlament-Ministerul Public pe protocoale.

"Protocol care a fost depus la dosarul cauzei, cum rezultă din CCR, înainte de a proceda la soluționarea fondului, a conchis că acest aspect nu reprezintă o chestiune de constituționalitate. Instanța poate verifica dacă vrea... Nu există niciun impediment asupra acestor verificări, asupra soluției pe care urmează să o dea în libertate", a declarat Iuliana Nedelcu, reprezentanta Ministerului Public, conform Mediafax.

Vicepreședintele Camerei Deputaților l-a acuzat pe procurorul general Augustin Lazăr că a mințit atunci când a spus că protocoalele sunt doar metodologii de lucru.

"Situația de după 2009 e mult mai gravă, ca și cea din perioada comunistă pentru că, la fel ca în perioada comunistă, organele securiste puteau să facă investigare penală. Lazăr a afirmat că aceste protocoale sunt niște metodoligii de lucru și nu au caracter de lege. Această afirmație e complet cinică și falsă. Atât procolul din 2009 și cel din 2016 merg mult dincolo de competențele legii. Aceste norme au avut efecte concrete, materializându-se prin probe necunoscute atât instanțelor, Constau în obiectul cooperării în „constituirea de echipe comune în baza unor planuri de acțiune comune”. Adică mult peste ceea ce legea permitea. Modalitatea de punere în practică a mandatelor de supraveghere era împotriva legii. Competența SRI de a face acte premergătoare a depășit limitele fixate de legiutor. Practic prin această prevedere din protocol s-a revenit la forma articolului 224 din Codul de procedură penală comunist", a spus Florin Iordache.

Se cere DEMISIA ministrului Sănătății după ultimele declarații controversate: 'Pintea încalcă legislația muncii și deciziile CCR'

Pe 8 octombrie, Camera Deputaţilor a sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la un posibil conflict juridic între Parlament şi Ministerul Public, legat de protocoalele SRI-Parchetul General. Punctele de vedere au fost trimise de către părţile implicate în conflict pe 22 octombrie, termen fixat de Curtea Constituţională.

"Având în vedere că Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin semnarea protocoalelor secrete cu Serviciul Român de Informaţii, şi-a încălcat propriile competenţe constituţionale, şi, uzurpând competenţele Parlamentului, a învestit Serviciul Român de Informaţii cu competenţa de a desfăşura activităţi specifice organelor de cercetare penală, fapt interzis expres de legiuitor prin legea 42/1992 privind organizarea şi funcţionarea SRI", se arată în sesizarea Camerei Deputaţilor, la CCR obţinută de MEDIAFAX.

Sursa citată precizează că aceste protocoale secrete clasificate dintre Ministerul Public şi SRI nici nu au fost comunicate instanţelor şi nici nu au fost făcute publice, cu atât mai mult nu au fost publicate în Monitorul Oficial.

Aceasta situaţie a dus la:

"a) Desfăşurarea urmăririi penale şi restrângerea de probe de către lucrătorii SRI şi parchete pe baza unor norme/reguli secrete, care, din punct de vedere juridic, sunt inexistente atâta timp cât Constituţia reglementează strict şi expres modul de adoptare şi intrare în vigoare a legilor şi condiţionează existenţa acestora de publicare în Monitorul Oficial.

b) Imposibilitatea persoanelor acuzate de a invoca, pe durata urmăririi penale sau a judecăţii, excepţiile nulităţii prevăzute de Codul de Procedură privind modul nelegal de administrare a probelor, nulităţi pe care legiuitorul le-a prevăzut în lege în vederea protejării dreptului constituţional al persoanei la apărare, la un proces echitabil

c) Imposibilitatea instanţelor de a se pronunţa efectiv pe legalitatea acestor probe de a le cenzura, din moment ce, în afara Ministerului Public şi a SRI, conţinutul protocoalelor era necunoscut nu doar celorlalte părţi din proces, ci şi judecătorilor", se arată în sesizare.

Procurorii generali, de la data semnării protocoalelor din 2009 şi 2016, adică Laura Codruţa Kovesi şi Augustin Lazăr, ar fi uzurpat competenţa Parlamentului prin semnarea protocoalelor, conform sursei citate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.