Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Toamna își intră în drepturi - Vremea se schimbă radical! Când apar ploile

alerta meteo

Vremea va intra într-un proces de răcire în cea mai mare parte a ţării, până în jurul datei de 22 septembrie, cu temperaturi maxime pe timpul zilei de până la 20 de grade Celsius, însă pe timpul nopţii acestea vor putea coborî până la două grade Celsius şi chiar negative în zona de munte, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 16 - 29 septembrie 2019.

Începând de săptămâna viitoare vremea se va încălzi treptat, până spre sfârşitul lunii septembrie, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 27 de grade Celsius, în timp ce ploile îşi vor face apariţia în intervalul 17-19 septembrie şi după data de 25 septembrie 2019.

În Banat, temperatura aerului va scădea semnificativ, de la medii ale valorilor termice diurne de 28 de grade în prima zi a intervalului, până spre 18 grade în data de 20 septembrie. Ulterior acestei date vremea se va încălzi treptat, iar până la sfârşitul lunii septembrie variaţiile termice vor fi nesemnificative, astfel încât se estimează a se înregistra temperaturi maxime cuprinse între 23 şi 26 de grade Celsius, în medie regională.

ULTIMA ORĂ - Negocieri FIERBINȚI în Parlament pentru dărâmarea Guvernului Dăncilă


Media temperaturilor minime va fi de 14 grade în primele două nopţi, apoi se va produce o scădere până în data de 22 septembrie spre medii de 5 - 6 grade Celsius. După această dată temperatura aerului va fi în creştere, iar până la sfârşitul intervalului de referinţă media regională a valorilor minime va fi de 12 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalul 17-19 septembrie şi după data de 25 septembrie.

În Crişana, vremea caldă de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire, astfel că temperaturile maxime vor scădea, de la o medie în jur de 27 de grade în prima zi, spre 16 - 17 grade în data de 20 septembrie, urmând ca până în 26 septembrie să crească treptat până în jurul a 25 de grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul lunii. Media minimelor termice va fi în prima zi de 14 grade, apoi va scădea treptat până în jurul a 4 grade în dimineaţa zilei de 21 septembrie. Ulterior acestei date temperatura aerului va fi în creştere, spre medii regionale ale minimelor termice de 12 grade Celsius. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în ziua de 17 septembrie şi în intervalul 24 - 29 septembrie.

În zona Transilvaniei, vremea caldă de la începutul intervalului va intra într-un proces de răcire, astfel încât media maximelor va scădea treptat, de la 25 de grade în prima zi până în jurul valorii de 15 grade în data de 21 septembrie, apoi va urma o creştere treptată până în 25 septembrie, când se va ajunge la o medie diurnă de 24 de grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Media minimelor termice din primele două nopţi, în jurul a 11 grade Celsius, va scădea în data de 19 septembrie până la 4 grade, scădere ce va continua şi va ajunge la o medie de 2 grade în 21 şi 22 septembrie, ulterior urmând o creştere treptată până în 26 septembrie, când se va ajunge la 9 grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul lunii septembrie. Probabilitatea pentru apariţia ploilor, în general slabe cantitativ, va fi mai ridicată în intervalul 17-19 septembrie şi după data de 25 septembrie.

Viorica Dăncilă, supărată pe Teodorovici. Subiectele care au provocat discuții aprinse


Şi în Maramureş, vremea va fi caldă în prima zi a intervalului, apoi se va răci, astfel încât media maximelor va scădea de la 25 de grade până la 15 - 16 grade în jurul datei de 21 septembrie. Ulterior acestei date temperatura aerului va creşte treptat şi se estimează a se înregistra până la sfârşitul intervalului de referinţă medii ale maximelor cuprinse între 21 şi 24 de grade Celsius. Media temperaturilor minime va fi de 13 grade în prima noapte, apoi va scădea semnificativ până în jurul datei de 22 septembrie, spre 3 -.4 grade, ulterior urmând o creştere treptată până în data de 26 septembrie, spre 10 grade, valoare ce se va menţine până la sfârşitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în primele două zile ale intervalului şi după data de 24 septembrie.

În Moldova, în prima zi de prognoză vremea va fi caldă pentru această dată, cu o medie a temperaturilor maxime de 27 de grade. În următoarele patru zile va urma o răcire notabilă, astfel că media maximelor termice va ajunge la valori de 16 - 17 grade, în jurul datei de 21 septembrie. După acest interval, tendinţa va fi de încălzire treptată, până la o medie regională a valorilor maxime de 21-25 de grade. Tendinţa va fi asemănătoare şi pentru valorile minime de temperatură. În primele două nopţi media minimelor termice va fi de 11 - 13 grade. Ulterior acestui interval, temperatura aerului va scădea, astfel încât până în data de 22 septembrie să se înregistreze 5 - 6 grade, iar până la sfârşitul intervalului de referinţă se estimează o creştere, spre medii regionale de 11 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor, în general slabe cantitativ, va fi mai ridicată în intervalul 17-21 septembrie.

În Dobrogea, vremea va fi caldă în primele două zile, cu o medie a temperaturilor maxime de 26 - 27 de grade Celsius, după care în intervalul 18-21 septembrie se va răcori, astfel că media va scădea spre valori în jurul a 18 grade. Ulterior, până spre sfârşitul intervalului de prognoză, temperatura aerului va creşte treptat, în medie, spre 23 de grade. Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, media lor fiind în scădere, de la 16 grade în primele două nopţi, până spre 9 grade în data de 22 septembrie, însă ulterior temperatura aerului va creşte din nou, spre 14 grade, în medie regională. Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi mai ridicată în intervalul 18-21 septembrie.

Zona Munteniei va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă în primele două zile ale intervalului de prognoză, cu valori termice diurne, în medie, de 29 - 30 de grade, iar în intervalul 18-21 septembrie se va răci până spre medii ale maximelor ce se vor situa în jurul a 19 grade. Ulterior, temperatura aerului va creşte din nou şi, până la sfârşitul intervalului, media regională a maximelor va fi cuprinsă între 22 şi 27 de grade. Valorile minime vor marca o scădere, de la 13 - 14 grade în primele două nopţi, până la o medie de 6 grade, în data de 22 septembrie. Apoi tendinţa va fi de creştere uşoară, spre 12 grade, în medie regională. Probabilitatea pentru apariţia ploilor va fi mai ridicată în intervalul 18-20 septembrie.

În Oltenia, în primele două zile de prognoză vremea va fi caldă pentru această perioadă, dar se va răci treptat, astfel încât media temperaturilor maxime va scădea de la 30 de grade, până spre 20 de grade în intervalul 18 -21 septembrie. Apoi această medie va fi apoi în creştere, cu maxime de până la 26 de grade la sfârşitul intervalului. Minimele nocturne vor avea o evoluţie asemănătoare, media lor fiind în scădere, de la 13 - 14 grade în primele două nopţi, până spre 6 grade în jurul datei de 22 septembrie, însă ulterior temperatura aerului va creşte din nou, spre 12 grade, în medie regională. Probabilitatea pentru apariţia ploilor, în general slabe,va fi mai ridicată în intervalul 18-20 septembrie.

La munte, regimul termic va marca o scădere de la o medie a temperaturilor maxime în jurul a 17 grade în prima zi de prognoză, până spre 6 grade în data de 20 septembrie, apoi va urma o creştere treptată până în 24 septembrie, spre o medie diurnă de 16 grade, valoare ce se va menţine până spre sfârşitul lunii septembrie. Media temperaturilor minime va fi de 8 grade în prima zi, va scădea apoi până la -2 grade în 21 septembrie, urmând o creştere, spre 7 grade la sfârşitul intervalului. Probabilitatea pentru apariţia precipitaţiilor, slabe cantitativ, va fi mai ridicată în intervalele 17-19 septembrie, respectiv 24-29 septembrie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturi maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.