Toate cazurile de COVID-19 din Argeş vor fi direcţionate către spitalul din oraşul Mioveni, a anunţat, miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Dan Manu potrivit Agerpres.
"Am propus Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care astăzi s-a întrunit şi a votat, o hotărâre prin care separăm apele la nivel de servicii medicale în regim de urgenţă. (...) Am hotărât să avem două unităţi sanitare mari care pot să facă aceste servicii medicale. Este vorba de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, care va asigura (...) servicii medicale în regim permanent (...), toate cazurile de urgenţă din judeţul Argeş care nu sunt purtători sau suspecţi de COVID-19, iar un alt spital, în care vor fi internaţi atât suspecţii, cât şi cei pozitivi (...), este Spitalul 'Sfântul Spiridon' Mioveni", a declarat Manu.
El a subliniat că spitalul de la Mioveni, dat recent în folosinţă, are aparatura şi dotările necesare, dar nu are personal suficient. Pentru rezolvarea acestei probleme, s-a luat decizia ca pentru o perioadă de două luni, cu posibilitate de prelungire, să fie detaşat personal medical de la spitalele din Câmpulung Muscel, Curtea de Argeş şi Costeşti, dar şi de la Secţia de Boli Infecţioase a SJU Piteşti.
"Avem aşadar Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, care va asigura asistenţă medicală de urgenţă pentru toate persoanele care nu sunt suspecte şi nici purtătoare de virus COVID-19 şi avem Spitalul Mioveni numai pentru cei care sunt cu coronavirus. În spitalele de la Câmpulung Muscel, Curtea de Argeş şi Costeşti (...) vom asigura o spitalizare minimală, servicii minimale în profil de urgenţă", a mai spus Dan Manu.
Potrivit reprezentanţilor CJ Argeş, la ultimele videoconferinţe la care au participat ministrul Sănătăţii şi managerii spitalelor s-a stabilit ca fiecare judeţ să identifice "un spital care să asigure asistenţă medicală pentru cazurile COVID-19 şi cazurile COVID-19 cu comorbidităţi".
"Recomandarea a fost ca, în această etapă, spitalele judeţene să asigure asistenţă medicală de urgenţă pentru cazurile non-COVID. În ceea ce priveşte Spitalul Mioveni, autorizaţia de funcţionare şi avizul de structură pe perioada stării de urgenţă sunt date de DSP Argeş", precizează CJ.
Spitalul din Mioveni, inaugurat în octombrie 2019, are 250 de paturi, împărţite pe şase secţii.
"Spitalul a fost conceput să reziste la cutremure de până la 9,4 grade Richter. Are, de asemenea, un adăpost antiatomic de 225 metri pătraţi, ce poate găzdui 100 de persoane. Clădirea poate funcţiona independent timp de 48 ore cu energie electrică şi apă, din resurse proprii, în caz de calamitate", se arată în prezentarea de pe site-ul unităţii medicale.
Toate cazurile de COVID-19 din judeţ vor ajunge la spitalul din Mioveni, anunță șeful CJ Argeș
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

1.916
Ministrul Sănătății, ieșire virulentă în criza carburanților: 'Responsabilii să vină cu o soluţie, altfel în două luni cer rectificare / Rămân fără bani pentru ambulanţe'
1.916

12
Alexandru Rogobete: Investiții în infrastructură și în tratamentul marilor arși
12

212
Alexandru Rogobete anunță reorganizarea sistemului sanitar din Prahova
212

26
Războiul și criza economică îți afectează psihicul: semnele anxietății pe care le ignori
26

1.548
Medicamentele din România ajung doar două luni: avertisment al producătorilor și apel împotriva cumpărăturilor „de panică”
1.548

39
DGASPC Covasna angajează asistenți personali profesioniști
39

53
Anunț despre medicamente: România are stocuri asigurate pentru două luni
53

110
Premieră medicală la Beijing: primul tratament cu anticorpi monoclonali împotriva hepatitei D
110

119
Reformă de miliarde în Austria: ce se schimbă pentru pacienți și cine plătește
119

34
Sală modernă de endoscopie intervențională inaugurată la Arad
34

75
Rogobete: Cineva a spus să lăsăm mașinile acasă; nu pot lăsa ambulanțele în garaj
75

62
Lucrul de acasă ar putea crește rata natalității: Explicația surprinzătoare
62

55
Şapte spitale din Bucureşti vor beneficia de programele culturale şi serviciile educaţionale ale Corului "Madrigal"
55
















Comentează