Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Toate creșele din Focșani, închise iar Galele Teatrale au fost suspendate de teama coronavirusului

sciencealert.com
coronavirus

Măsuri fără precedent luate şi de autorităţile din Focşani, de teama răspândirii coronavirusului. Toate creşele din municipiu s-au închis de miercuri, iar Galele Teatrale focşănene, care ar fi trebuit să aibă loc din 20 martie, au fost anulate. Măsurile dispuse de autorităţi vizează şi competiţiile sportive, potrivit news.ro.

Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă a decis închiderea creşelor din oraş, până pe 31 martie.

”La Căminul pentru Persoane Vârstnice vor fi limitate vizitele din exterior. La Căminul pentru persoane vârstnice din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Focşani se interzice ieşirea persoanelor asistate. De asemenea, se restricţionează vizitele aparţinătorilor, acestea fiind permise doar pentru cazuri excepţionale. Persoanele admise în vizită vor declara dacă, într-o perioadă de 15 zile anterioară, s-au deplasat în străinătate şi vor avea acces în sediu echipaţi în mod corespunzător, după ce li se va verifica temperatura corporală”, se arată în hotărârea CLM Focşani.

Mai mult, în Focşani nu vor mai fi permise, pentru o perioadă, manifestări la care să participe un număr mare de persoane, această măsură vizând inclusiv spectacolele şi meciurile. Aşa se face că Galele Teatrale Focşănene, eveniment mult aşteptat, nu va mai avea loc.

Galele erau programate să aibă loc în perioada 20 – 31 martie. Teoretic, spectacolele de teatru au fost amînate pentru luna aprilie, dar în funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional nu este exclusă suspendarea spectacolelor.

Raed Arafat: Este posibil să se ajungă la o rată de infectare foarte mare/ Secretarul de stat anunţă că s-ar putea restricţiona şi mai mult adunările publice

Totodată, competiţiile sportive vor fi fără public. Spre exemplu, meciul de handbal de joi, dintre CSM Focşani 2007 şi CSA Steaua Bucureşti de la Sala Polivalentă, va fi fără spectatori. În aceeaşi şedinţă a Comitetului Local pentru situaţii de urgenţă s-a mai stabilit ca focşănenii care sunt izolaţi la domiciliu, adică peste 30 de persoane, să fie ajutate cu alimete sau, dacă va fi nevoie, cu medicamente.

În plus, la sediul Primăriei municipiului Focşani, precum şi în toate instituţiile subordonate Consiliului local al municipiului Focşani se restricţionează accesul cetăţenilor, în perioada 11.03-31.03.2020 astfel: accesul persoanelor în Primăria municipiului Focşani, precum şi în unităţile subordonate Consiliului local al municipiului Focşani se face doar în spaţiile destinate relaţiei directe cu cetăţenii, pentru sediul Primăriei municipiului Focşani numărul maxim de persoane care vor staţiona în holul instituţiei va fi de 20; pentru sediul serviciului de impozite şi taxe locale numărul maxim de persoane care vor staţiona în holul instituţiei va fi de 10.

Personalul din cadrul aparatului de specialitate al primarului care are relaţii directe cu cetăţenii va fi dotat cu dezinfectanţi, măşti şi mănuşi de protecţie pe care sunt obligaţi să le folosească pe toată durata programului de lucru. Dialogul cu cetăţenii va fi realizat la o distanţă de minim un metru.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.