Actorul britanic Tom Hardy a confirmat proiectele pentru două continuări ale filmului "Mad Max: Fury Road" (2015) și a declarat că așteaptă ca Warner Bros. să dea undă verde pentru producția acestora, potrivit contactmusic.com.
Actorul în vârstă de 40 de ani a declarat pentru publicația specializată Variety că a fost dintotdeauna planificat să fie trei filme "Mad Max", dar ultima decizie aparține companiei Warner Brothers.
Tom Hardy a mai spus că speră ca personajul interpretat de Charlize Theron, Furiosa, să mai apară într-unul dintre aceste filme, mai ales că povestea acesteia nu a fost spusă pe deplin.
Filmul "Mad Max: Drumul furiei/ Mad Max: Fury Road" prezintă un univers postapocaliptic, în care bande de supravieţuitori se înfruntă între ele pentru carburant şi apă. Personajul Max Rockatansky, interpretat de Tom Hardy, o va întâlni pe împărăteasa Furiosa, interpretată de Charlize Theron, care fuge de o bandă aflată pe urmele ei, scrie Mediafax.
Regizat de George Miller, filmul SF și de acțiune "Mad Max: Fury Road", premiat cu șase Oscaruri, a avut încasări de 378.858.340 de lei la nivel mondial. După lansarea în cinematografe, George Miller, care a regizat şi filmele din seria originală "Mad Max" din anii 1980, în care rolul principal a fost jucat de Mel Gibson, a lăsat se înţeleagă că noua peliculă din această franciză de succes va avea o continuare.
Tom Hardy s-a remarcat în ultimii ani în mai multe filme de succes, precum "Cavalerul negru: Legenda renaşte", "Un spion care ştia prea multe", "Începutul", "RocknRolla", "Legend" și "Dunkirk". Pentru rolul din filmul "The Revenant" (2015) a primit o nominalizare la Oscar.
Comentează