Avocatul Toni Neacșu a răbufnit luni, pe Facebook, în cazul crimei de la Caracal după comunicatul Asociației „Inițiativă pentru Justiție” și declarațiile lui Iohannis de la Cotroceni, făcând un apel la oameni să gândească cu mintea lor și să verifice sursele. Potrivit lui Neacșu, asociația condusă de procurorul Bogdan Pîrlog a ieșit public cu o „minciună enormă”, și anume că modificările neintrate în vigoare la Codul penal vor împiedica aplicarea pedepsei pe viață pentru monstrul de Caracal, preluată și de președintele Klaus Iohannis. „De câtă nemernicie este nevoie pentru a te folosi în halul acesta de durerea unor oameni?”, se întreabă retoric avocatul.
Încă o asociaţie de procurori încalcă legea şi prezintă informaţii false despre cazul din Caracal
„M-am abținut să intervin zilele acestea, pentru că îmi provoacă silă plăcerea sadică cu care se comentează tragedia în forma ei cea mai brută și lipsa oricărei decențe în fața suferinței.
Totuși, cât de ticălos, de inuman și dezgustător sufletește poți să fii pentru a folosi drama unui copil și a unor familii pentru reglarea socotelilor politice pe care le ai? Cât cinism poți avea pentru a incita un public care este deja distrus emoțional de această dramă cu dezinformări crase și minciuni gogonate?
După ce asociația politică de procurori a d-lui Bogdan Pîrlog a ieșit public cu o minciună enormă, și anume că modificările neintrate în vigoare la Codul penal vor împiedica aplicarea pedepsei pe viață pentru monstrul de Caracal, nimeni, dar nimeni din presă nu a verificat aberația aceasta, ba dimpotrivă propaganda a preluat-o și a multiplicat-o, ajungând iată și în gura președintelui României.
De câtă nemernicie este nevoie pentru a te folosi în halul acesta de durerea unor oameni?
Traian Băsescu lovește din nou și pune o nouă etichetă: cum l-a botezat pe noul ministru de Interne
Potrivit art. 57 din Codul penal ACTUAL, în vigoare, cel încă nemodificat, pedeapsa cu detenția pe viață NU poate fi aplicată persoanelor cu vârsta peste 65 de ani.
"Dacă la data pronunțării hotărârii de condamnare inculpatul a împlinit vârsta de 65 de ani, în locul detențiunii pe viață i se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 30 de ani și pedeapsa interzicerii exercitării unor drepturi pe durata ei maximă."
Articolul 57 NU este modificat prin proiectul legislativ de modificare a Codului penal care se află astazi pe masa CCR. Repet, art. 57 nu se propune spre a fi modificat. Găsiți legea aici. http://www.cdep.ro/pls/proiecte/docs/2018/pr406_18__1_.pdf
Deci da, nu i se poate aplica detenția pe viață, pentru că a trecut de 65 de ani, dar asta nu are treabă cu modificările la Codul penal, dacă vor intra vreodată în vigoare, și nici cu Curtea Constituțională.
Mai mult, dintotdeauna a existat o prevedere referitoare la neaplicarea detențiunii pe viață persoanelor trecute de o anumită vârstă. Potrivit vechiului Cod penal, în vigoare de la 1969 până la 2014, detenția pe viață NU se putea aplica persoanelor trecute de 60 de ani. (art. 55 Pedeapsa detențiunii pe viață nu se aplică aceluia care, la data pronunțării hotărârii de condamnare, a împlinit vârsta de 60 de ani. )
Nici ce se va întâmplă astăzi la CCR, nici modificările în vigoare deja la Legile justiției nr. 303/2004, 304/2004 și 317/2004, care sunt legi de organizare și funcționare și atât, și nici modificările la codul penal sau codul de procedură penală nu au și nu vor avea nici în clin și mânecă cu situația juridică a criminalului de la Caracal.
Oameni buni, gândiți cu mintea vostră, verificați sursele pentru că sunt publice și ușor accesibile, și astfel veți lăsa manipulatorii și propagandiștii minciunii în fundul gol și-i veți vedea așa cum sunt: ticăloși, lipsiți compasiune și uscați sufletește pe dinăuntru.”, scrie Neacșu pe Facebook.
Comentează