Nemultumindu-se cu explorarea Marte si Venus, in anii ’60, NASA a pus la punct un plan de a explora intregul sistem solar – Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun, printre planetele tinta. NASA dorea sa realizeze acest lucru cu doua nave spatiale gemene, mai ales ca oportunitatea de a primi imagini de la aceste planete, aliniate perfect matematic, nu s-ar mai ivi in urmatorii 180 de ani.
Navele Voyager au fost lansate in 1977, trecand pe langa Jupiter si Saturn si completandu-si misiunea primara in 1980. Cu o schimbare inteligenta de traiectorie si multa putere de calcul (pentru acea vreme), Voyager 1 a fost deraiata de la traseul prestabilit. Aceasta a fotografiat cel mai mare satelit al Saturn, Titan, si apoi a parasit, de-a lungul anilor, sistemul nostru solar. Voyager 2 a trecut pe langa Neptun si Uranus (si este in continuare singurul obiect creat de pamanteni care a realizat acest lucru), inainte de a isi continua calatoria.
Este uimitor faptul ca ambele probe inca transmit date, dupa 38 de ani, datorita design-ului exceptional, unei surse de putere nucleara si a primului computer autonom care a parasit Terra. Voyager 1 a parasit sistemul nostru solar anul trecut si se va intalni cu un nou Soare in circa…50.000 de ani. Bon voyage!
Costumul spatial
La ce bun sa zbori pana pe Luna daca nu poti pasi pe ea? Inginerii NASA au trebuit sa rezolve aceasta problema in prima perioada a anilor ’60. Ei realizasera deja costume spatiale pentru alte misiuni, dar toate erau rigide, foarte necomfortabile, greoaie. Mai mult, abia te puteai misca cu ele. Pentru misiunea Apollo insa, NASA a inovat rapid si a testat zeci de design-uri inainte sa se hotarasca la cea care apare in imaginile istorice ale primei, si unicei, selenizari.
Costumul spatial este mai maleabil decat pare – el are parti maleabile la incheieturi, pe manusi, varfurile sunt realizate din cauciuc destul de subtire astfel incat sa poti simti prin el, fara a exista pericolul de a se produce rupturi. Desi nimeni nu le-ar putea caracteriza ca fiind comfortabile, si-au facut treaba si au protejat astronautii de vidul si temperaturile ucigase lunare, cate opt ore, continuu.
Naveta Viking pentru Marte
La finalul anilor ’50, NASA visa la o misiune ambitioasa – aceea de a trimite doi roboti gemeni pe Marte. Odata ajunse acolo, masinile ar putea realiza teste geologice, sa “miroasa” atmosfea si sa preia mostre, sa analizeze gazele din atmosfera si, poate cel mai ambitios lucru, sa caute viata sau semne de viata pe Planeta Rosie. Pana atunci, NASA nu zburase niciodata spre Marte, fiind doar o pata rosie pe cer.
Doar intr-o decada, NASA au inovat extraordinar si au miniaturizat robotii Viking pana la nivelul unei masini de spalat. Navetele au ajuns pe Marte, cu bine, in 1976. Mai mult, cele doua au operat mai mult decat se asteptau specialistii NASA. Initial au fost concepute pentru a functiona timp de 90 de zile, dar Viking 1 a operat pana in 1982.
In 2008, NASA a reevaluat experimentele si mostrele navetelor si au ajuns la concluzia ca este posibil sa fi existat microbi sau substante organice in solul martian. O noua misiune, programata pentru 2020, ar putea sa ne asigure de acest lucru.
Motorul spatial F-1
La finalul anilor ’50, America suferea de “invidie-racheta”. Rusii veneau intotdeauna cu ceva mai mare si mai tare decat americanii, asa ca Fortele Aeriene ale SUA au comandat unei companii din California, Rocketdyneto, sa construiasca cel mai mare si puternic motor de nava conceput vreodata de omenire.
Acesta a fost numit F-1 si a fost folosit la multiple misiuni spatiale, inclusiv Apollo. Totul despre motor era nou, curajos si mai ales…gigantic.
Naveta spatiala
Cum poti face follow-up unui program spatial care a permis aselenizarea omului? Cu o nava spatiala semi-refolosibila! Naveta spatiala a suferit multiple modificari de-a lungul istoriei, pana la cea detasabila de tancul de combustibil portocaliu. America a avut de-a lungul istoriei cinci navete – Challenger, Columbia, Discovery, Atlantis si Endeavour. In ciuda a doua accidente fatale, astronautii NASA a zburat si s-a intors cu succes din 134 de misiuni in afara atmosferei terestre.
Computerul Apollo
Cum poti conduce o nava spatiala de la Pamant la Luna cu tehnologia anilor ’60? Doar prin “tintirea” rachetei si calcule matematice? Nu. Ai nevoie de un computer de navigatie sofisticat si, in 1963, NASA a inceput sa construiasca un computer care, pe atunci, ocupa camere intregi.
Computerul final, construit in colaborare cu MIT, avea 2 kilobiti RAM si 36 kilobiti de programe, ruland la 1 MHz. Era mai putin inteligent decat o masina de spalat moderna, dar extrem de capabil, reprezentand varful tehnologiei si predecesorul computerelor personale de atunci.
Roverul Curiosity
“Touchdown – am ajuns cu bine pe Marte!”. Atunci cand directorul de zbor Al Chen a rostit aceste cuvinte, o saga de 10 ani se incheia cu succes – aterizarea robotului Curiosity pe Marte.
Programul de 2,5 miliarde de dolari a fost cel mai ambitios, folosindu-se de tehnologie moderna, complexa. Roverul este cat un Mini Cooper si cantareste o tona, a il pune “intr-o bucata” pe Marte a necesitat calcule extrem de complexe. Aparatul a fost franat de multiple rachete si parasute, apoi a fost coborat cu ajutorul unor franghii speciale. In data de 5 august 2012, rover-ul a ajuns pe Marte si continua sa isi desfasoare misiunea si la aceasta data.
Modulul lunar
Mai usor, mai usor, mai usor. Aceasta a fost mantra Grumman Corporation in timp ce se straduiau sa construiasca modulul care avea sa ajunga pe Luna. Compania, avand background de avioane de lupta solide, trebuia sa construiasca acum masinarii usoare, complexe, care sa poata calatori in spatiul cosmic. Au renuntat la mare parte din scaune, geamuri, chiar si panel-uri exterioare nenecesare. Tot ce nu era absolut esential pentru supravietuire a fost scos din modul.
Chiar si asa, masinaria era prea grea pentru a putea zbura, asa ca Grumman a gasit o metoda extrema si inovativa – a micsorat cele mai mici module posibile, cele mai mici cipuri, pana cand, gram cu gram, naveta a devenit destul de usoara incat sa poata decola. In final, zece astfel de module au calatori cu succes – inclusiv Apollo 13 LM, care a salvat viata astronautilor atunci cand tuburile lor de oxigen au explodat.
Statia Spatiala Internationala
ISS este cel mai mare si costisitor obiect lansat in spatiu de omenire – reprezinta cea mai complexa si de succes colaborare internationala. Constructia finala a necesitat eforturi ale oamenilor de stiinta din SUA, Rusia, Japonia si Europa.
ISS este mai mare decat un teren de fotbal si a costat 150 de miliarde de dolari. Este totodata ocupata de oameni de 14 ani. Pe masura ce Statia Spatiala imbatraneste, se gasesc solutii de imbunatatire a ei si de a o repara. ISS va ramane pe orbita cel putin pana in 2024.
Racheta Apollo
Racheta Saturn V avea dimensiunile unui distrugator din Al Doilea Razboi Mondial, cantarind aproape 3 milioane de kilograme. In prima faza, racheta era propulsata de cinci motoare F-1, producand per total 160 de milioane de cai putere. Daca racheta exploda la decolare, ar fi avut efectul unei mici bombe atomice. Era o versiune mult mai evoluata si masiva a rachetelor mai mici de pana atunci, avand radacini in rachetele V2 ale lui Wernher von Braun, care au gaurit Londra si Antwerp in Al Doilea Razboi Mondial.
Necunoscutele pe care le-au rezolvat inginerii NASA au fost nenumarate, inovatiile si tehnologiile necesare fiind titanice. Atunci cand John F. Kennedy si-a exprimat in 1961 intentia ca americanii sa ajunga pe Luna pana la sfarsitul decadei, sefii NASA au recunoscut ca “nici nu stiam ceea ce nu cunosteam!”. Cu toate acestea, in doar opt ani, racheta Saturn V a lansat Apollo 11 pe data istorica 20 iulie 1969, catre Luna. Toate Saturn V au avut succes de-a lungul istoriei.
Preluare: wall-street.ro
Premium
