DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Topul ţărilor cu vecini gălăgioşi: 20% dintre români, deranjați de zgomotele vecinilor (Eurostat)

99.co
vecin zgomot

Un român din cinci este deranjat de zgomotul făcut de vecini, potrivit unei statistici realizate de Eurostat. Românii sunt pe locul șapte în topul european, cei mai deranjați de vecini fiind maltezii, olandezii şi nemţii.

Citește și: Urmează debarcarea Avocatului Poporului (surse)

Potrivit unui studiu realizat de Eurostat, un român din cinci este deranjat de zgomotul făcut de vecini. Românii stau mai prost cu nervii în comparație cu ungurii şi bulgarii, dar mai bine decât olandezii și germanii.

Adeon are 23 de ani şi este din Bucureşti. Pentru că lucrează într-o cafenea, trebuie să fie devreme la muncă şi are nevoie de odihnă. În ultima lună nu s-a putut bucura prea mult de liniște din cauza vecinilor care şi-au renovat apartamentul.

„Garsoniera de vis-à-vis, în care erau nişte muncitori care lucrau, nu ştiu dacă aveau sau nu autorizaţie, dar pur şi simplu se auzea îngrozitor, adică la 5 dimineaţă deja începeau, până la 6, 7, 8. Ciocane, bormaşină, orice, nu ştiu, înjurături”, spune Adeon.

El nu e singurul care se plânge de zgomotul făcut de vecini. „La ordinea zilei este bormaşina. Avem nişte interval în care e linişte, în rest...”, spune Ioana, 27 de ani, din Capitală.

Însă cei mai deranjaţi de zgomotul din vecini sunt locuitorii din Malta, Olanda şi Germania cu procente de aproximativ 30%. Plângerile vin în special din partea celor care locuiesc singuri. 25% dintre orăşeni au probleme cu vecinii, faţă de 10% dintre cei care locuiesc în mediul rural.

Topul locuitorilor deranjaţi de vecini zgomotoşi este următorul: Malta – 28,3%, Olanda– 26,6%, Germania– 26,1%, Portugalia– 22,7%, Luxemburg– 20,2%, Danemarca- 20%, România– 18%, Ungaria– 9,7% și Bulgaria– 8,9%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.