Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tot mai mulți români care îşi doresc un telefon nou apelează la sistemul "Buy back" (reseller)

www.cnet.com
Apple iPhone X

Aproape 10% dintre cumpărătorii români care vor să-şi achiziţioneze un dispozitiv smart nou aleg sistemul "Buy back", potrivit estimărilor reprezentanţilor celei mai mari reţele Apple Premium Reseller din Europa Centrală şi de Est.

Acțiunile Tesla scad cu 11%: Bursa este îngrijorată de capacitatea companiei de a atrage finanțări

"Reţeaua noastră de magazine pune la dispoziţie clienţilor sistemul de "Buy back" prin care pot fi achiziţionate telefoane noi în schimbul predării de terminale uzate. Cel puţin în reţeaua iStyle din România vorbim despre un procent cu "double digit", deci undeva la 10%, a celor care preferă această modalitate de cumpărare a unui dispozitiv nou. Cât priveşte discounturile de care pot beneficia clienţii prin "Buy back", acestea variază în funcţie de starea aparatului uzat predat, şi poate ajunge până la 60% din costul unui terminal smart nou", a declarat, vineri, Dragoş Vrînceanu, retail manager iStyle România, la evenimentul de prezentare a noilor smarthone-uri de la Apple - iPhone XS şi XS Max, precum şi a Apple Watch Series 4.

Sorin Grindeanu anunță implementarea tehnologiei 5G în România: când va intra pe piață

Cele două variante ale noului iPhone sunt disponibile începând de vineri în reţeaua resellerului iStyle din România. Designul dispozitivelor este unul exclusivist şi combină oţelul de "calitate chirurgicală" şi cea mai rezistentă sticlă utilizată vreodată pentru un smartphone, în trei variante cromatice - auriu, argintiu şi gri spaţial.

Ecranele super-retină de 5,8 inci şi 6,9 inci acoperă integral partea frontală a dispozitivelor şi oferă culori precise, HDR şi tonuri de negru autentic. Procesorul A12 Bionic 12, dotat cu tehnologie Neural Engine din noua generaţie, oferă posibilitatea unor experienţe în realitatea augmentată. Funcţionalitatea de identificare facială Face ID este şi mai rapidă, iar sistemul revoluţionar de camere duale permite ajustarea spectaculoasă a estompării fundalului pentru fotografiile realizate în modul portret.

Preţurile noilor iPhone-uri pornesc de la 5.499 de lei şi ajung la 7.399 de lei pentru modelul XS, în timp ce pentru XS Max preţul este cuprins între 5.999 şi 7.899 de lei, în funcţie de capacitatea de stocare.

O altă noutate de la Apple este Watch Series 4, un model complet reconceput şi reproiectat. La nivelul designului, dimensiunea display-ului a fost mărită cu 30%, faţă de versiunea anterioară, până la 40 şi 44 mm. Apple Watch Series 4 dispune de noul senzor de monitorizare cardiacă şi de funcţiile pentru detectarea problemelor de sănătate, precum şi un SOS urgenţe. De asemenea, pentru pasionaţii de sport, ceasul inteligent detectează automat începerea şi finalizarea exerciţiilor fizice, include antrenamente noi de yoga şi drumeţii şi pune la dispoziţie funcţii avansate pentru alergători, ca alerte de cadenţă şi ritm.

Preţul de pornire pentru Apple Watch 4 este de 2.100 de lei. Acesta variază în funcţie de brăţara aleasă şi de dimensiunea ecranului. Există brăţări care pot ajunge la preţul ceasului în sine.

iStyle a înregistrat o cifră de afaceri de aproximativ 34 de milioane de euro în anul 2017, dublu faţă de datele consemnate în anul anterior.

Apple a prezentat, pe 11 septembrie 2018, la sediul din Cupertino (California), cel mai mare şi cel mai scump smartphone lansat vreodată de compania americană.

Gigantul american a lansat trei noi dispozitive iPhone XS, iPhone XS Max şi iPhone XR, toate fără butonul Home, ceea ce permite mai mult spaţiu pentru ecran.

iPhone XS Max, care se comercializează de la 1.099 dolari - cel mai scump smartphone lansat vreodată de compania americană - are un ecran de 6,5 inch (16,5 cm). Modelul iPhone XS are aceeaşi mărime 5,8 inch (14,7 cm), ca şi versiunea de anul trecut iPhone, şi un preţ de pornire de 999 dolari. Acestea sunt primele iPhone-uri cu dual-SIM, o caracteristică foarte populară în special pe pieţele asiatice.

Noile modele, care au şi funcţia de deblocare a telefonului prin recunoaştere facială, vor fi vândute din 21 septembrie în SUA şi în alte 30 de ţări. În ultimii ani, Apple şi-a extins eforturile de a lansa modelele din ce în ce mai performante pentru a-şi extinde cota de piaţă, în condiţiile concurenţei strânse din partea rivalelor sale din China şi Coreea de Sud.

Modelul iPhone XR din aluminiu, care se comercializează de la 749 dolari, are un ecran de 6,1 inch, disponibil în diverse culori, inclusiv albastru, galben şi roşu.

Apple a prezentat, la vremea respectivă, şi noua generaţie a ceasului inteligent, Watch 4, cu un ecran mai mare care poate fi utilizat pentru efectuarea electrocardiogramelor, în vederea detectării problemelor cardiace.

iPhone este cel mai important produs al Apple, care-i aduce aproximativ două treimi din venituri. În august, Apple a devenit prima companie americană listată a cărei capitalizare bursieră a ajuns la 1.000 de miliarde de dolari, după câştigurile trimestriale solide raportate recent. În cursul şedinţei din 2 august a Bursei de la New York, acţiunile Apple au urcat cu 2,8%, la nivelul record de 207,05 dolari, atingând pragul de 1.000 de miliarde de dolari.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.