Autobuzele liniilor 434 şi 483 vor circula pe traseele de bază, de marţi, 25 noiembrie, între terminalele "Chiajna-Stelelor" şi "M Lujerului", a anunţat luni Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI), potrivit Agerpres.
"Începând de marţi, 25 noiembrie 2025, autobuzele liniilor 434 şi 483 vor circula pe traseele de bază între terminalele "Chiajna-Stelelor" şi "M Lujerului". TPBI a dispus această măsură ca urmare a finalizării lucrărilor de reabilitare a drumului judeţean DJ 601A", precizează sursa citată.
Tot de marţi, autobuzele liniei 232 vor efectua staţia "Piaţa Sudului" doar la trotuar.
"Începând de marţi, 25.11.2025, autobuzele liniei 232 vor ieşi pe carosabil după efectuarea staţiei "Huşi", iar staţia "Piaţa Sudului" de pe sensul spre capătul "Arcade Berceni" va fi efectuată doar la trotuar, nu şi la peronul de tramvai. De asemenea, de la aceeaşi dată, autobuzele liniilor 232 şi 241 vor opri şi în noua staţie "Nehoiu", situată pe Bulevardul Metalurgiei", susţin reprezentanţii TPBI.





























Comentează