Mircea Geoană a spus că el este pe lista scurtă, în timp Victor Ponta zice că lista cuprinde doar două nume, al lui și al lui Sorin Oprescu. Mazăre de la Constanța dă de înțeles că l-ar prefera pe Oprescu, primarul independent al Bucureștiului.
'Sunt prieten şi cu unul, şi cu celălalt. Au caractere diferite, fiecare are calităţi altele decât le are celălalt. Sunt OK amândoi. (...) Pe cine susţin? Problema asta cred că se face la bună înţelegere, nu cred că se va face prin vot la concurs, pentru că interesul este ca unul dintre ei să câştige Preşedinţia. Unu, cel care este mai bine poziţionat şi, doi, ăla care îşi doreşte mai mult aşa ceva', a afirmat Mazăre.
Potrivit acestuia, Victor Ponta îşi doreşte să rămână în continuare premier.
'Ştiu că Ponta îşi doreşte să rămână în continuare premier, el asta a şi spus public, inclusiv în discuţiile pe care le-am avut. Şi, probabil, că este la vârsta la care simte că are mult mai multă energie de pus în aşa ceva. Funcţia de preşedinte necesită un cu totul alt comportament decât cea de premier, nu este executivă. Băsescu a dat-o spre executiv, dar cea de preşedinte ... ar trebui să fie un om acolo care să ne liniştească pe toţi că o să meargă lucrurile bine, aşa cum merg în staţiunea Mamaia acum. (...) O să se vadă din sondaje. (...) Indiferent că e unul sau celălalt, ambele variante sunt foarte bune', a declarat primarul Constanţei.
Trădează Mazăre? Pe cine ar vota la prezidențiale
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1.620
VIDEO Ce va face Rogobete dacă PSD decide ca miniştrii social-democraţi să demisioneze: 'Unul dintre scenarii este într-adevăr acesta'
1.620

518
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
518

589
Florin Manole nu comentează explozia prețului la carburanți: Motivul e unul neașteptat!
589

1.189
Risc major pentru România dacă Trump retrage SUA din NATO. Cristian Diaconescu: 'Suntem la limita războiului'
1.189

3.287
Cum a reușit Ilie Bolojan să uite unde locuiește
3.287

1.015
DOCUMENT A fost publicată OUG prin care va scădea prețul la motorină: Guvernul reduce prețul cu 0,3 lei/litru
1.015

2.583
Primarul Capitalei explică ”gaura neagră” numită Arena Națională: Vine cu trei variante pentru a-i reda utilitatea
2.583

4.837
VIDEO Ilie Bolojan, schimb de replici cu Grindeanu în scandalul 'cutiilor de pantofi': 'În apartamentul în care locuiesc, nu ai foarte mult spaţiu să ţii cutii de pantofi. Dacă mai ai şi cărţi, n-ai spaţiu'
4.837

14.534
VIDEO Ilie Bolojan face patru anunțuri cruciale, care schimbă jocul politic din România
14.534

982
VIDEO Ilie Bolojan nu exclude ipoteza în care va ajunge să conducă un Guvern minoritar
982

626
VIDEO Bolojan, despre fisurile din coaliție: 'Este o tehnică electorală de a fugi de răspundere'
626

3.137
VIDEO Ilie Bolojan răspunde la 'oferta' PSD de a demisiona în 72 de ore: Nu mi-am pus această problemă
3.137

1.605
VIDEO Bolojan vine cu explicația, după ce a schimbat planul inițial: Ce urmează pentru prețurile la pompă
1.605
















Comentează