Trafic de coșmar la Piața Sudului: Primăria continuă să blocheze traficul

Autor: Politic Scan

Publicat: 16-10-2015

Actualizat: 16-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Situția în trafic a devenit insuportabil, mai ales în zona Piața Sudului, în ultimele zile din cauza șantierelor. Deși mai toți edilii au promis că vor rezolva această problemă spinoasă a Capitalei, nu s-au găsit încă soluții valide.

După ce sute de șoferi au stat zeci de minute la coadă în zona Piața Sudului, în cursul zilei de joi, Primăria Capitalei a venit cu scuze. Prezentate de altfel prin intermediul unui comunicat de presă, de parcă asta ar recupera timpul pierdut de bucureștenii.

Ca o compensație, PMB precizează că traficul la Piața Sudului se va relua pe 3 benzi de duminică, 18 octombrie. Situația nu pare a fi prea roz nici în viitorul apropiat, pentru că lucrările la pasajul de la Piața Sudului sunt deja întârziate, iar temperaturile reci ar putea chiar să le stopeze.

Nici condiții pentru un trafic decent nu se prevăd a fi în viitorul apropiat. De ce? Pentru că pentru anul 2015 fondurile alocate pentru Administrația Străzilor vor fi tăiate cu 18 milioane de lei, în urma rectificării bugetare.

Pentru moment șoferii fie au răbdare, fie aleg rute alternative, fie se mută din București.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri