Trafic feroviar complet oprit pe raza SRCF Braşov, între Apaţa şi Augustin, după ce o basculantă a rupt consolele liniei de contact - Trei trenuri staţionează

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-01-2024

Actualizat: 19-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto: To Vima


Traficul feroviar este complet oprit, vineri, pe raza SRCF Braşov, între Apaţa şi Augustin, după ce o basculantă a rupt consolele liniei de contact, potrivit news.ro

”Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA vă informează că traficul feroviar este temporar oprit, pe raza SRCF Braşov, între Apaţa şi Augustin, fir II (fir I închis permanent pentru lucrări de modernizare) unde, în jurului orei 10:34, la o trecere la nivel improvizată pentru realizarea lucrărilor pe şantier (km 210+428), o autobasculantă a rupt consolele liniei de contact”, anunţă, vineri, compania, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că personalul SRCF Braşov acţionează pentru remediere cu drezina pantograf.

”Termenul estimat pentru remediere este de circa 120 de minute. Este afectată circulaţia a trei trenuri de călători (R 3500, IR 10030, IRN 347), care staţionează până la redeschiderea circulaţiei”, a mai transmis compania.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri