Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

TRAGEDIA de la Smolensk. Avionul prezidenţial s-ar fi dezintegrat în aer

www.uawire.org
avion Smolensk

Şeful comisiei de anchetă privind prăbuşirea avionului prezidenţial polonez pe 10 aprilie 2010 la Smolensk a afirmat luni că o nouă analiză arată că aparatul s-a dezintegrat în zbor, înainte de a atinge solul, relatează AFP, conform agerpres.

Waclaw Berczynski, care conduce o nouă comisie de anchetă, înfiinţată de către guvernul conservator sosit la putere în 2015, a făcut declaraţia respectivă în ziua când se împlinesc şapte ani de la tragedia în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Lech Kaczynski şi alte 95 de persoane, dintre care majoritatea erau înalte oficialităţi ale statului. Tragedia de la Smolensk va fi comemorată în cadrul a numeroase ceremonii, la care vor participa cele mai înalte autorităţi ale statului.

Erdogan AMENINŢĂ înainte de referendum: 'Europa va plăti! Europa se prăbuşeşte!'

Potrivit partidului naţionalist aflat la putere, Dreptate şi Justiţie (PiS), condus de Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui decedat, prăbuşirea nu a fost una accidentală, contrar a ceea ce a stabilit prima anchetă efectuată sub conducerea guvernului liberal al lui Donald Tusk. Prima anchetă ajunsese la concluzia unor erori umane şi condiţii meteorologice nefavorabile. Aparatul s-ar fi prăbuşit la sol după ce s-ar fi destabilizat definitiv lovindu-se de un mesteacăn.

''Avionul a început să se dezintegreze şi să piardă piese în aer. Ele au căzut pe pământ departe de mesteacănul cu pricina'', a spus Berczynski, în opinia căruia ''mesteacănul nu a avut nici o influenţă asupra catastrofei''. ''Se dăduse explicaţia potrivit căreia avionul s-a lovit cu o aripă de measteacăn şi s-a răsturnat, ceea ce a cauzat catastrofa, dar nu este adevărat'', a adăugat el.

Anchetatorul, care a ajuns la această concluzie după analizarea conversaţiilor dintre piloţi şi controlorii de trafic aerian ruşi, a recunoscut totuşi că ''nu cunoaşte la ora actuală'' cauza catastrofei.

În această lună au fost trimise fragmente de avion la laboratoare străine pentru a căuta eventuale urme de explozibili, în timp ce justiţia poloneză şi-a anunţat intenţia de a-i inculpa pe controlorii ruşi pentru că au provocat ''intenţionat'' catastrofa, teză respinsă imediat de Moscova.

Apar noi informaţii despre cei care au comandat ASASINAREA lui Plahotniuc: 'Sunt nume sonore'

Anchetatorii polonezi procedează în prezent la exhumarea tuturor celor 96 de victime pentru o verificare a cauzelor morţii lor, în pofida opoziţiei exprimate de către o parte dintre familiile lor.

Avionul căzut la Smolensk îl transporta pe preşedintele Kaczynski şi zeci de înalţi responsabili ai statului care trebuiau să asiste la Katyn, în apropiere de Smolensk, la o ceremonie în memoria a mii de ofiţeri polonezi ucişi de poliţia politică a lui Stalin în 1940.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.