Tragedie la Rio de Janeiro - Trei zile de doliu după ce zece persoane au murit într-un incendiu la centrul de antrenament al clubului Flamengo

Autor: George Traicu

Publicat: 08-02-2019

Actualizat: 08-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: www.gazetadenavodari.ro

Guvernatorul statului Rio de Janeiro, Wilson Witzel, a decretat trei zile de doliu după tragedia de la baza de pregătire a clubului Flamengo, dar şi pentru victimele furtunii care a lovit regiunea.

“Am decretat trei zile de doliu în stat după decesele cauzate de ploi în Rio de Janeiro şi de incendiul de la Centrul de pregătire al clubului Flamengo. Regret profund aceste tragedii şi sunt alături de familiile victimelor”, a notat guvernatorul pe Twitter.

Potrivit Associated Press, o furtună a lovit miercuri oraşul Rio de Janeiro, iar cel puţin şase persoane au murit.

Vineri dimineaţă, zece persoane au murit într-un incendiu la centrul de antrenament al clubului Flamengo. Cei decedaţi erau juniori cu vârste cuprinse între 14 şi 16 ani.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri