Traian Băsescu contra PSD: O ură ca o mare dragoste

Autor: Politic Scan

Publicat: 19-10-2015

Actualizat: 19-10-2015

Anii vin și trec, USL se naște și dispare, dar o constantă rămâne în discursul lui Victor Ponta: Traian Băsescu. Spune premierul:

„Politic avem un singur adversar, tot pe Traian Băsescu, e singurul care are capacitatea să se lupte cu noi"

La rândul său, Băsescu confirmă subtil această opoziție, spunând că gesturile anticomuniste de la Congresul PSD sunt doar o reacție întârziată la condamnarea comunismului din timpul mandatului său.

Dincolo de alte diferențe, există adeseori  un punct în care PSD și Traian Băsescu sunt de acord: PNL nu face o bună opoziție. De altfel, fostul președinte evită sistematic să se alinieze cu restul PNL. Un exemplu este votul prin corespondență:

„Uitați-vă la [PNL] cum șuntează legea votului prin corespondență. Au votat în realitate pentru respingerea legii votului prin corespondență propusă de Eugen Tomac. [...] Au avut președinția Comisiei de Cod electoral. Au renunțat la ea” (Traian Băsescu)

Luate independent aceste poziții par mai degrabă niște bizarerii sau izbucniri de proastă comunicare. Dar, repetate suficient, ele pot rebrăndui PMP și pe Traian Băsescu din „principala forță de dreapta care nu este PNL”, în „principala forță de opoziție”.

O asemenea evoluție ar folosi ambelor părți. Pentru Traian Băsescu vorbim de un acces mai larg la voturile M10, cele anti-PSD și cele anti-sistem. Pentru PSD beneficiul este divizarea dreptei. Istoric vorbind momentele de glorie ale dreptei radicale (PRM în 2000, PPDD în 2012) sunt sinonime cu momentele de umilință ale dreptei moderate.

Aceste obiective sunt reciproc compatibile, așa că PSD și Băsescu se pot lovi fără să îi doară. Qui s'aime se taquine.

PNL pare să ignore pericolul (sau poate doar consideră ineficient să îl contracareze acum). M10 reacționează mai vehement dar reacția sa (echivalarea politicilor lui Băsescu cu ale PSD) nu îi va convinge decât pe cei gata convinși.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri