DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Traian Băsescu pune 'biciul' pe ministrul Finanţelor: Cîţu se ocupă mai mult de propaganda 'teoriei găurii'

www.romaniatv.net
traian Băsescu

"Teoria găurii nu vă scuteşte de obligaţia de a vă arăta competenţa!" - Este mesajul transmis de Traian Băsescu pentru ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, şi finanţistul Lucian Isar. Fostul preşedinte susţine că declaraţiile despre "găuri" intra în categoria propagandei, iar cei doi economişti au obligaţia de a propune soluţii, nu de a face declaraţii care pun statul într-o situaţie dificilă.

"O teorie confirmată de marii economiști Florin Cîțu și Lucian Isar. Economiști din generația tânără, Florin Cîțu și Lucian Isar se ocupă mai mult de propaganda „teoriei găurii” și a gogoşii „contabilității duble” în loc să-şi suflece mânecile şi să treacă la măsuri urgente de restabilire a echilibrelor macroeconomice şi de reducere a vitezei de creştere a datoriei publice.

Recunosc faptul că, mult timp, i-am simpatizat pe amândoi crezând că pot face şi politici economice sănătoase şi vizionare, nu doar „teoria găurii” sau penibila susţinere despre un stat numit România care ar ţine o „contabilitate dublă” precum traficanţii de droguri.

Că PSD-ul a administrat catastrofal resursele bugetare ale ţării, dar şi împrumuturile contractate, nu am niciun dubiu. Dar să insinuezi, pentru cetăţeni şi jurnalişti, că din contabilitatea ţării ar lipsi miliarde multe care nu se ştie unde s-au dus este deja prea mult, oricât de amator în finanţe şi nepriceput ar fi fost Teodorovici.

În realitate, când simpaticii tineri economişti Cîţu şi Isar vorbesc despre „găuri”, nu poate fi vorba decât despre venituri nerealizate, iar asta nu înseamnă furt, ci doar incompetenţă ori în planificarea veniturilor, ori în colectarea veniturilor, ori în execurtarea cheltuielilor, ori în toate la un loc şi asta nu trebuie să mire pe nimeni când gestionarul bugetului ţării se numea Teodorovici zis şi „discotecarul”.

Atenţie, „teoria găurii” nu vă scuteşte de responsabilitatea de a demonstra că, dincolo de a da din gură, ştiţi şi carte. Este ora generaţiei voastre. Restabiliţi echilibrele macroeconomice...dacă ştiţi cum. Succes!

„Teoria găurii” este o neghiobie şi din perspectivă economică. Este ceea ce se numeşte „self-fulfilling prophecy” – o predicţie care se îndeplineşte prin simpla sa enunţare publică. Insistând pe această idee, guvernanţii nu fac altceva decât să spună că statul este slab şi fragil, invitând deopotrivă speculatorii (şi domnul economist Florin Cîţu ştie foarte bine ce presupune asta) şi creând neîncredere în economie care duce la blocarea investiţiilor străine sau româneşti.

PS – Lucian Isar este atât de năuc încât mă confundă cu Tăriceanu în capul căruia „duduia economia” la sfârşitul anului 2008, când de fapt economia se prăbuşea cu peste 8 procente de PIB. Sau nu-mi aduc eu bine aminte că Lucian Isar era din acelaşi partid cu domnul Tăriceanu şi-l mai şi sfătuia în numele bancherilor... Vai... domnule economist Lucian Isar...", scrie Băsescu pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.