Fostul ministru Adrian Câciu recomandă ca în această perioadă românii să citească Kafka. „Trăim, mă rog, suntem contemporani cu tâmpenia unora, care jignesc efectiv un popor întreg, considerându-l prost, manipulând zi de zi cu știri apocaliptice, dar și cu lupta pentru confiscarea votului românilor”, susține Adrian Câciu, care trece în revistă două dezinformări care s-au rostogolit în aceste zile.
„1. Vine războiul.
Ahhh, taman când se face pace în Ucraina, au gasit unii să prezinte că, gata, vine războiul, că au vazut ei o adresa (actualizare bugete, actualizare rezerve, chestiuni uzuale în orice stat normal). Care este scopul dezinformării? Inducerea panicii și a fricii. Principiul folosit, turma de oi înghesuită în țarc. O jignire fără margini adusă românilor de către unii nemernici. Care se prezintă ca fiind salvatori, dar, de fapt, vor doar voturile românilor pentru a pune mâna pe resursele tarii.
Căci, da, o să mai spun asta, în spatele CG au stat oameni care vizeaza preluarea aurului din Apuseni si a resurselor de metale rare și nu numai. Corelați cu procesul pierdut in cazul Rosia Montana, miza de 7 miliarde de dolari si disperarea aferentă. Vroiau să bage România în faliment. Atât le păsa de voi! Pentru că vă doreau sclavi(și încă speră la asta). Nu vine nici un război, până în vară e pace în Ucraina, iar vestea și mai bună este că economia regională va avea un "boost" de creștere. Așa că, dacă vreți să ne fie mai bine, hai să ne dorim pace durabilă, nu război și tâmpenii.
2. Se iau banii de la oameni când transfera la rude. Ahhh!
O altă tâmpenie, mare, ridicolă, ranforsată de un europarlamentar care nu este la prima abatere de fakenews. Fluxul banilor in România este reglementat de cand mă știu, de când vă știți, ce este deja impozitat și obținut licit nu se mai impozitează. Ce este obtinut ilicit, tătic, ce ați vrea? Să fie primit? Banii din contrabanda, trafic de persoane, de droguri, din șperț, evaziune sa fie bani curați? Neimpozitati, să ajute la sfidare?
Ca sa fie clar: banii o dată declarați si impozitați nu vor fi din nou impozitați.
Exista mecanisme prin care acest lucru se întamplă uzual, majoritatea românilor nu au nici o problema (99% din români). Includem aici tranferurile de bani din diaspora, care au, la fel, trasabilitatea lor și au fost deja impozitați în țara de proveniența.
Ca sa fie însă la fel de clar: banii hoților, banii care nu pot fi justificați, banii din evaziune se impozitează cu 70%.
Este incredibil tupeul unor avocați care o dau în populisme ieftine încercând să creeze un trend negativ că, vezi Doamne, ar fi afectați românii, pentru că, probabil, au ei (avocații) un client șperțar și șmecheraș care vrea să sfideze nu numai statul, dar chiar pe românii pe care îi sperie acești vectori/influenkeri de ocazie.
Nu îmi fac iluzii, o să tot avem apocalipse inventate, dar, totuși, zic: până când veti mai băga, măi neterminatilor, poporul la înaintare, speriindu-l, doar ca să vă iasă vouă și smecherilor care ocolesc legea, biștarii, șperțurile și șmenul?
3. Hai și pe politic: Avem doi candidați (sau pretins candidați - că încă nu au depus candidaturile) care NU au un program pentru România.
Ei vor doar "turul II înapoi". Ăla cu rușii! Ca să nominalizez, este vorba de Ana Maria Gavrila și de Anton Pisaroglu. Care spun că, daca vor fi alesi, ei refac alegerile ca să fie votat Georgescu. Două chestiuni aici, că retardul e colosal la unii:
a. În traducere, facem alegeri ca să mai facem alegeri o data!
b. Daca acesta este obiectivul, sunt sau nu sunt ei, slugi?
Pai daca tot e pe suveranism cum vine asta cu " sunt suveran, dar până la șefu'?"
PS: e oare CG șeful? Africa ce spune? Mă rog, românul de pe acolo...Hai, să fim bine, trăim vremuri de râde nu numai Kafka, dar Caragiale ar fi pe jos de atâta râs!”, scrie Câciu pe Facebook.
Comentează