Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Transelectrica a prelungit cu două luni mandatele membrilor provizorii ai directoratului

transelectrica

Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a anunţat că în şedinţa de luni Consiliul de Supraveghere a decis prelungirea, prin act adiţional pentru o durată de două luni, a contractului de mandat, membrilor provizorii ai directoratului, respectiv până la data de 16 martie 2018.

”Prin urmare, componenţa directoratului este după cum urmează: Georgeta – Corina Popescu, Andreea – Georgiana Florea, Dan – Valeriu Ardelean, Mircea – Toma Modran, Florin - Cristian Tătaru”, arată un comunicat al companiei.

De asemenea, potrivit hotărârii Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din 9 ianuarie, Constantin Dumitru a fost numit în funcţia de membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere, cu o durată a mandatului de pȃnă la 30 martie 2018, anunță News.ro.

Citește și: Serviciile către companii au crescut în noiembrie cu 12,6%

”Numirea domnului Constantin Dumitru a devenit efectivă începând cu data de 15 ianuarie 2018, data semnării în faţa notarului public a declaraţiei de acceptare a mandatului de membru provizoriu al Consiliului de Supraveghere al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica”, arată un alt anunţ al companiei.

Transelectrica este operatorul de Transport şi de Sistem din România, care gestionează 81 staţii electrice de transformare, cu o capacitate de circa 35.000 MVA şi peste 9.000 de kilometri de linii electrice aeriene de 110/220 kV, 400 kV şi 750 kV, aflate în gestiunea a opt sucursale de transport.

Transelectrica a înregistrat în primele nouă luni ale anului trecut un profit net de 64,79 milioane lei, de peste trei ori mai mic faţă de rezultatul net raportat în perioada similară a anului anterior, de 213,33 milioane lei, ca urmare a scăderii veniturilor din serviciul de transport al energiei electrice.

De asemenea, veniturile totale au urcat cu peste 27%, la 2,41 miliarde lei, de la 1,89 miliarde lei, la sfârşitul lui septembrie 2016.

Compania are circa 2.200 de salariaţi şi se află sub autoritatea Ministerului Economiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.