DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Transfugi nord-coreeni trimit de la Paju o jumătate de milion de manifeste de propagandă către Coreea de Nord

www.click.ro
coreea de sud coreea de nord

Baloane - cu o jumătate de milion de manifeste de propagandă împotriva Phenianului - au fost trimise din Coreea de Sud către Nord, au anunţat marţi transfugi aflaţi la originea acestei acţiuni susceptibile să alimenteze furia regimului stalinist izolat, relatează AFP, potrivit news.ro.

Regimul nord-coreean şi-a multiplicat în ultimele săptămâni atacurile verbale împotriva Seulului, criticând faptul că aceşti disidenţi din Sud trimit în Nord această propagandă cu baloane purtate de curenţi de aer.

Coreea de Nord a întrerupt săptămâna trecută canalele oficiale de comunicare şi a demolat biroul de legătură deschis în septembrie 2018 imediat lângă Zona Demilitarizată (DMZ) şi care simboliza destinderea din acel an în peninsulă.

Citește și: Rareș Bogdan desființează ce s-a spus despre el: Întreg articolul este o tâmpenie

Unii experţi suspectează Phenianul de faptul că se folosesc de aceste trimiteri de manifeste ca pretext în vederea creării unei crize, piesă cu piesă, cu scopul de a smulge concesii, în contextul în care negocieri în vederea unei ”denuclearizări” se află într-un punct mort.

Autorităţile nord-coreene au încercat să-i împiedice pe transfugii nord-coreeni să lanseze manifestele, cu riscul de a fi acuzate de restrângerea libertăţii de exprimare.

Însă organizaţia ”Combatanţi pentru Coreea de Nord Liberă” a anunţat marţi că a trimis luni seara 20 de baloane din oraşul de frontieră Paju.

Baloanele purtau în total 500.000 de manifeste, 2.000 de bancnote de un dolar şi 1.000 de dispozitive de stocare de date USB, a anunţat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al organizaţiei, Park Sang-hak.

Citește și: EXCLUSIV Denunțătorul Elenei Udrea a fost omenit, în starea de alertă, cu 5 milioane de euro de Poliția de Frontieră! Contract cu iz de Servicii

”Manifestele împotriva nordului au fost purtate către Nord de curenţi de aer din Sud”, a anunţat el, promiţând să repete acet tip de operaţiune.

Phenianul a denunţat în mai multe rânduri faptul că aceste manifeste constituie o insultă la adresa demnităţii dictatorului nord-coreean Kim Jong Un.

Agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA a anunţat luni că regimul stalinist a apregătit 12 milioane de manifeste destinate Sudului.

Nordul şi Sudul obişnuiau să-şi trimită acest tip de manifeste. Însă cele două părţi au convenit să înceteze aceste operaţiuni de propagandă - inclusiv dfizarea unor mesaje la difuzoare în zona de frontieră - în cadrul primului summit al lui Kim cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, în 2018.

Agenţia sud-coreeană de presă Yonhap a dezvăluit luni că Nordul a început să reinstaleze în apropierea DMZ, în mai multe puncte, difuzoare.

Citește și: Cutremur pe piața din România! DNA intră tare și destructurează caracatița anunțată de Nelu Tătaru

Relaţiile intercoreene s-au degradat neîncetat în ultimul an, în urma fiascoului celui de-al doilea summit al lui Kim cu preşedintele american Donald trump, în februarie 2019, la Hanoi, în Vietnam.

Dialogul Phenianului cu Washingtonul s-a poticnit în incapacitatea celor două părţi de a se pune de acord asupra unor concesii pe care ar trebui să le facă Coreea de Nord în schimbul unei ridicări a sancţiunilor care i-au fost impuse cu scopul de a o obliga să renunţe la programele nuclear şi balistic ilegale şi interzise de către comunitatea internaţională.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.