Transparența și consultarea publică, glume de 1 Aprilie spuse tot anul

Autor: Politic Scan

Publicat: 02-02-2016

Actualizat: 02-02-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Pentru a intra lumina în sufragerie, nu e suficient să ai ferestre mari și curate. Trebuie să mai strângi și draperia. Acesta este detaliul pe care politicienii și instituțiile de astăzi nu îl înțeleg, sau se fac că nu îl înțeleg. Spațiul public a fost inundat de inițiative de transparentizare și consultări publice, încât ai impresia că privești către scena politică printr-un geam folosit în camerele de interogatoriu.

Deschizându-te către public prin folosirea unui limbaj de lemn, vorbind mult fără să spui nimic, ca politician nu faci decât să descurajezi electoratul din a se mai interesa despre activitățile tale. Te lauzi că ai geamuri transparente dar  tragi o draperie groasă peste ele. Să nu mai vorbim de faptul că politicienii noștri se promovează cu fel de fel de idei de a pune la dispoziția publicului contracte și hotărâri, părând că este alegerea lor proprie, când de fapt sunt obligați de lege.

Aglomerarea de promisiuni de transparentizare ne face să credem că suntem beneficiarii vreunui mare privilegiu, astfel încât o chestiune care ar trebui să fie normală ni se prezintă ca fiind o mare performanță. Și totuși, dacă am văzut că transparentizarea este laitmotivul acestei perioade, haideți să vedem unde au dus promisiunile de consultare publică.

Invitația președintelui de la începutul lunii noiembrie a anului trecut, acordată ONG-urilor și altor actori publici, a fost prezentată drept o primă rundă de negocieri între președinte și societatea civilă, dar s-a limitat în a rămâne singura rundă. Trecând peste acest mic detaliu, consultările publice ar trebui să nască niște acțiuni, altfel sunt doar exerciții de oratorie.

Cristina Guseth, directorul Freedom House, declarase după ieșirea de la negocierile cu președintele României că a cerut renunțarea la imunitate, votul în două tururi și votul prin corespondență, care este și singurul punct bifat parțial de clasa politică. De ce parțial? Votul prin corespondență a fost introdus doar pentru alegerile parlamentare și permis doar celor care pot face dovada că au domiciliul sau rezidența în țara din care vor să voteze. Ce se întâmplă astăzi cu renunțarea la imunitate și cu votul în două tururi?!?

Jurnalistul Liviu Mihaiu declarase că a militat pentru depolitizarea și demilitarizarea statului. Ce se întâmplă astăzi în deconcentrate?!? 

Mihai Dragoș, președintele Uniunii Studenților din România a solicitat ca asemenea consultări să nu se desfășoare doar când mor oameni, ci în mod permanent. Ce se întâmplă astăzi cu consultările cu societatea civilă?!? Ați aflat deja dacă ați răspuns la întrebările anterioare.

Fără doar și poate, o radiografie completă a felului în care politicienii se raportează la consultarea publică este finalitatea referendumului din 2009, referendum care reprezintă forma supremă de consultare a populației. 88.84% dintre alegători au votat în favoarea reducerii numărului de parlamentari la 300. În timp ce avem primari, senatori și deputați care au fost aleși cu scoruri sub 30%, observăm cum o cerere a cetățenilor exprimată direct prin vot, care a strâns peste 80%, a fost trasă pe linie moartă. Ce se mai aude de respectarea deciziilor poporului? 

Pornind de la eșecul total al consultării publice din anul 2009 și mergând pe exemplele expuse mai sus, orice dialog structurat, consultări sau dezbateri ulterioare nu avea cum să creeze așteptări reale. Și totuși, poate nu ar fi cazul să ne pierdem optimismul. Proaspăta înființare a Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Structurat are, teoretic, rolul de a rezolva aceste carențe. Rămâne de văzut în ce proporție va reuși această nouă entitate să pună substanță peste cuvintele până acum goale care îi alcătuiesc numele: consultare publică și dialog structurat. Totodată, vom evalua, cel mai probabil anul viitor pe vremea asta, dacă politicienii care promit acum transparență se vor ține de cuvânt sau au folosit cuvântul doar ca o promisiune electorală.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri