DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Transport de 24 de tone de deşeuri metalice blocat de autorităţi la intrarea în ţară

politiadefrontiera.ro
deseuri

Un TIR încărcat cu aproximativ 24 de tone de deşeuri metalice a fost blocat la intrarea în ţară, prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, comisarii de mediu arădeni stabilind că agentul economic la care urma să ajungă transportul nu îndeplinea condiţiile legale pentru a aduce în România marfa, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Garda de Mediu Arad, deşeurile proveneau din Ungaria şi erau destinate unei firme din Caraş-Severin.

 



"Comisari din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Arad, împreună cu agenţi ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, au interzis intrarea în ţară a unui transport de deşeuri de fier/oţel având cantitatea de 23,97 tone. Agentul economic din judeţul Caraş-Severin nu era înregistrat în ROAFM şi implicit nici transportul nu era notificat", se arată în comunicat.

 



Deşeurile erau amestecate, pe lângă cele metalice în TIR fiind găsite şi deşeuri din cauciuc, aluminiu şi material textil.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.