Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei atlete kenyene, legitimate la clubul Steaua Bucureşti au primit cetăţenia română

www.agerpres.ro
atleți

Atletele kenyene Joan Chelimo (31 de ani), Stella Ruto (26 de ani) şi Delvine Meringor (29 de ani) au primit, joi, cetăţenia română, informează FR Atletism.

Legitimate la clubul Steaua Bucureşti, cele trei sportive au depus jurământul la Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie în prezenţa preşedintelui Federaţiei Române de Atletism, Florin Florea, a reprezentanţilor clubului Steaua Bucureşti şi a antrenorului Carol Şanta, scrie News.ro.

Cele trei atlete pot reprezenta de acum România în toate competiţiile internaţionale. Joan Chelimo şi Delvine Meringor au realizat deja baremul pentru Jocurile Olimpice în proba de maraton, iar Stella Ruto va încerca să se califice în proba de 5.000 de metri sau în cea de 3.000 metri obstacole.

“Este un moment foarte important pentru atletismul românesc. Arătăm tuturor că suntem o naţiune deschisă, cu o gândire europeană şi prin sosirea celor trei atlete întărim echipa României. Îmi doresc ca în 4-6 ani România să evolueze în Superliga Europei”, a declarat Florin Florea, preşedintele FR Atletism.

Prima competiţie la care cele trei sportive vor participa în România în acest an este Campionatul Naţional de 5.000 şi 10.000 de metri, de la Piteşti, de săptămâna viitoare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.