Trei familii din Iași, în care cresc în total 19 copii, vor avea locuințe noi de Paști

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 10-04-2020

Actualizat: 10-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: basilica.ro

Trei familii ieșene aflate în dificultate vor petrece Paștile în locuințe noi datorită Părintelui Dan Damaschin și Asociației „Glasul Vieții” de la Biserica Maternității „Cuza-Vodă” din Iași.

În prezent se lucrează la ultimele finisaje, a spus la Radio Trinitas părintele Dan Damaschin, preot misionar de caritate la Biserica maternității ieșene, potrivit Basilica.ro.

Citește și: Liderul Cartel Alfa: prin șomajul tehnic, salariile bugetarilor vor fi tăiate cu cel puțin 35%

„Au sobiță, băiță, tot ce trebuie. Doar una din case e racordată la energie electrică, stăm mai greu cu utilitățile”.

Beneficiarii acestei serii din proiectul „Casele Speranței” sunt trei familii numeroase: una cu opt copii din Budești, comuna Mogoșești și alte două cu câte 7, respectiv 4 copii din satul Uricani, comuna Miroslava.

Casa de la Budești este construită și cu ajutorul comunității parohiale, iar duplexul din Uricani cu sprijinul unor fabricanți de case de lemn de pe Valea Oltului.

Citește și: BÂLBELE continuă: Raed Arafat și Alexandru Rafila SE CONTRAZIC privind protecția oferită de măști împotriva coronavirusului

„S-a lucrat mult, se lucrează în continuare și sperăm să mergem mai departe, să depășim criza aceasta, poate vom avea și celelalte proiecte până la sfârșit de an. Noi vrem vreo zece, așa ne-am propus. Rămâne de văzut”.

Prin „Casele Speranței”, 60 de locuințe au fost zidite, cumpărate, ori reparate până în prezent de Părintele Dan Damaschin și Asociația „Glasul Vieții”. Între acestea se numără „Casa vieţii” de la Valea Lupului, un complex de 24 de garsoniere pentru femei însărcinate cu risc de avort, dar și „Casa celor 7 mame” unde sunt adăpostiți 27 de copii și 11 mame, abandonați de familii și societate.

Vezi mai multe detalii despre proiecte și modalități de a le sprijini pe site-ul oficial al asociației.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri