Trei jucători ai echipei din NBA Sacramento Kings, Buddy Hield, Jabari Parker şi Alex Len, au fost testaţi pozitiv cu coronavirus, notează cbssports.com, potrivit news.ro.
“În urmă cu câteva zile am fost testat pozitiv cu Covid-19 şi m-am autoizolat imediat la Chicago, unde am şi rămas. Încep să mă însănătoşesc şi mă simt bine. Abia aştept să mă alătur colegilor la Orlando, unde se va relua sezonul de NBA”, a declarat Parker.
Citește și: USR are dovada: S-a furat mai mult lemn comparativ cu anul trecut
Testarea pozitivă a lui Buddy Hield încă nu a fost confirmată de echipă sau de sportiv, informaţia apărând în The Athletic.
În schimb, Len a anunţat pe Instagram că a fost testat pozitiv cu coronavirus. Sezonul de NBA se va relua la 31 iulie, în Florida.
Comentează