Ziarul Financiar:
Ultima săptămână de campanie electorală pentru alegerile parlamentare. La nivel politic, aproape nimeni nu-şi mai bate capul cu una dintre cele mai importante decizii pentru economie în 2017 şi în următorii ani: creşterea salariului minim.
La nivelul businessului, respectiv construcţia bugetelor companiilor pe 2017, cei care sunt cu salariile la nivelul minim pe economie fac scenarii de impact.
Marţi, pe 29 noiembrie, guvernul Cioloş a prezentat trei scenarii privind evoluţia salariului minim în 2017: îngheţarea la 1.250 de lei brut (925 de lei net) cât este acum, creşterea cu 10% - 1.375 de lei şi creşterea cu 20% - 1.500 de lei.
În acest moment, 1,5 milioane de angajaţi din 4,7 milioane, adică o treime, sunt plătiţi cu 1.250 lei brut (925 de lei net), nivelul salariului minim brut pe economie.
Ca o comparaţie, salariul mediu net pe economie este de 2.000 de lei. În Bucureşti, salariul mediu net este de 2.700 de lei, iar la polul opus, în Vaslui şi Maramureş, 1.400 de lei.
În 2009, salariul minim brut pe economie a fost de 600 de lei, în 2012 a urcat la 700 de lei, în 2013 a urcat la 800 de lei, în 2014 la 900 de lei, în 2015 la 1.050 de lei, iar în 2016 la 1.250 de lei.
Ca un asterisc, această creştere aparţine PSD, chiar dacă în 2016, formal, decizia a fost semnată de guvernul Cioloş
(...)
Pentru a scăpa de “eticheta” ţară cu forţă de muncă ieftină şi bine calificată, din care a trăit 20 de ani, România are nevoie să forţeze un salt. Companiile nu vor face acest lucru pentru că nu au niciun interes. Dar dacă trebuie, ele se vor acomoda, vor găsi resurse interne.
România trebuie să treacă de la 1.250 de lei salariul minim brut, la 2.000 de lei salariul minim brut (1.500 de lei net) de la 1 ianuarie 2018. Prin Hotărâre de Guvern.
România are nevoie de un prim-ministru şi un guvern care să susţină acest lucru.
La schimb, guvernul trebuie să dea companiilor două lucruri.
1. Posibilitatea de angajare şi de disponibilizare mult mai rapidă, fără birocraţie. Spre exemplu, la angajare perioada de practică sau de colaborare să fie mai lungă pentru a vedea dacă un angajat “merge” sau nu. Iar la disponibilizare procedura să fie extrem de simplă, fără tone de acte, discuţii, birocraţie etc.
2. Angajaţii care primesc training-ul din partea companiilor pentru a trece de la operaţiuni simple la operaţiuni mai complexe care să justifice creşterea salariului minim de la 1.250 de lei la 2.000 de lei, “să fie obligaţi” să stea în companie minim doi ani, nu să plece după o lună sau două. Dacă pleacă, să plătească toate programele investite în ei de către companie, pentru că dacă pleacă în altă parte, vin cu o experienţă şi cealaltă companie nu mai trebuie să facă acest efort de pregătire, care înseamnă bani. Deci nu pregăteşti angajaţii ca să “muncească pentru alţii”.
Poate aşa se va reduce fluctuaţia de personal, iar companiile ar investi mai mult în angajaţi pentru a deveni mai productivi.
Eu cred că firmele ar vota pentru acest lucru, respectiv să majoreze salariile, dar să primească aceste lucruri la schimb. Sindicatele nu ar vota aceste idei.
Nu ar rezista companiile la această creştere salarială de la 1.250 de lei la 2.000 de lei plus toate modificările la celelalte salarii care intervin?
Gândiţi-vă că marii retaileri - Kaufland, Auchan , Carrefour – au anunţat deja majorări de salarii pentru 2017, care ajung la un nivel minim de 2.000 de lei brut, pentru a evita fluctuaţiile de personal cu care se confruntă.
România are această şansă de a face un nou salt de creştere a salariilor într-o perioadă în care există deficit de personal, iar companiile fac “orice” pentru a-şi menţine angajaţii, având în vedere că au comenzi.
În jurul nostru sunt “războaie”, ceea ce face ca România să fie văzută ca o oază de linişte, în ciuda luptelor politice interne, mai mult la nivel de declaraţii.
Chiar cu un asemenea salt de salarii, România tot nu egalează fostele ţări comuniste – Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia - la salarii, astfel încât un investitor să spună că e mai ieftin la alţii decât la noi. Singurul sector care face excepţie este cel de IT, dar acest lucru se compensează prin abilităţile românilor.
Adevarul:
Din ce în ce mai multe formaţiuni politice din Europa privesc cu bunăvoinţă spre Kremlin. Unele îşi doresc o cooperare economică mai strânsă cu Rusia, iar altele pur şi simplu îl admiră pe Putin.
Alegerile primare prin care dreapta franceză şi-a desemnat candidatul la prezidenţialele de anul viitor l-au uns pe suflet pe preşedintele rus, Vladimir Putin.
François Fillon, cu care liderul de la Kremlin are o relaţie bună, a devenit prezidenţiabilul Republicanilor şi, spre deliciul Moscovei, acesta are toate şansele să se confrunte în turul doi cu Marine Le Pen, şefa formaţiunii de extremă-dreapta Frontul Naţional, care îi este, la rândul ei, apropiată preşedintelui rus.
Însă cei doi politicieni francezi nu sunt singurii europeni care doresc o apropiere de Rusia, scrie slate.fr, care a făcut o trecere în revistă a formaţiunilor rusofile din Europa. Ce-i drept, nu toate îl susţin în aceeaşi măsură pe Putin şi nici din aceleaşi motive.
În mare parte de extremă-dreapta, aceste formaţiuni politice văd în liderul rus un om puternic care întruchipează suveranitatea naţională în faţa liberalismului. Unele nu sunt neapărat proruse, ci, pur şi simplu, se opun unei ordini mondiale dictate de Washington şi Bruxelles. Altele, aşa cum este cazul în Grecia şi în Italia, consideră benefică din punct de vedere financiar o colaborare cu Moscova.
Uneori, această rusofilie se manifestă prin lipsa de condamnare sau chiar susţinerea directă a politicii externe ruse, mai ales în ceea ce priveşte Crimeea.
Iar Rusia profită, susţinând aceste formaţiuni nu atât pe considerente ce ţin de ideologie, ci, mai degrabă, din dorinţa de a destabiliza guvernele europene şi de a împiedica expansiunea blocului comunitar, după cum notează revista „Foreign Affairs“.
Slate.fr a realizat o hartă a formaţiunilor politice europene rusofile luând în calcul mai multe criterii: finanţarea venită din partea unor entităţi apropiate Kremlinului, sprijinul deschis pentru politica externă a Moscovei, lipsa de condamnare a anexării Crimeei, opoziţia faţă de sancţiunile impuse Rusiei şi dorinţa de a colabora cu Putin.
Astfel de formaţiuni există în Franţa, Regatul Unit, Germania, Ungaria, Italia, Grecia, Spania, Cehia, Slovacia, Polonia, Moldova, Bulgaria, Austria, Belgia şi Letonia.
Comentează