Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Polițiștii și DIICOT i-au prins cu iarba-n sac: Voiau să vândă peste 5 kilograme de canabis

Trei persoane sunt cercetate pentru trafic de droguri după ce au fost prinse în flagrant de polițiștii și procurorii DIICOT din Capitală după ce ar fi vândut peste 5 kilograme de canabis.

Potrivit unui comunicat al IGPR, persoanele cercetate au fost prinse în flagrant delict, în două acțiuni succesive, ambele desfășurate în București, informează mediafax.ro.

Două dintre persoanele cercetate au fost prinse imediat după ar fi vândut aproximativ 500 de grame canabis, pentru 13.500 de lei.

Ulterior, a fost făcută o percheziție domiciliară, în locuința celor doi fiind descoperite și ridicate aproximativ 300 de grame de cocaină, cu o valoare de piață de aproximativ 28.000 de euro și peste 1,8 kilograme de canabis, cu o valoare de piață de 18.000 de euro, un aparat de vidat electric, un cântar electronic de mare precizie, 9.700 de lei, 650 de euro și 100 de dolari, precum și alte mijloace de probă.

În sarcina persoanelor cercetate s-a reținut că, în mod repetat, ar fi deținut și comercializat substanțele interzise către un număr restrâns de clienți, în cantități cuprinse între 20-40 de grame la o tranzacție.

Vineri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a dispus arestarea preventivă a unei persoane și măsura arestului la domiciliu față de o altă persoană.

Tot vineri, în continuarea cercetărilor, a fost prinsă în flagrant delict o altă persoană cercetată, imediat după ce ar fi vândut aproximativ 5 kilograme de canabis, din cantitatea totală de 9,45 kilograme, cu o valoare de piață de aproximativ 100.000 de euro, pe care o deținea în autoturismul cu care se deplasa.

Sâmbătă, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă a celui de al treilea cercetat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.