Trei persoane rănite, după ce un microbuz care face transport de călători a ieşit în decor şi s-a izbit de un stâlp

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-07-2023

Actualizat: 17-07-2023

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Trei persoane, între care un minor, au fost rănite, luni, după ce şoferul unui microbuz care face curse de transport călători între Ploieşti şi oraşul Boldeşti Scăeni a pierdut controlul asupra direcţiei, iar autovehiculul a izbit un stâlp şi s-a oprit într-un gard, potrivit news.ro.

Accidentul a avut loc în cartierul Balaca din oraşul Boldeşti Scăeni.
Microbuzul în care se aflau 10 persoane a ieşit de pe şosea, s-a izbit de un stâlp din beton, a rupt două garduri de pe marginea drumului şi s-a oprit în gardul unui imobil.
Paramedicii ajunşi la locul accidentului au acordat îngrijiri unui pasager minor, unui pasager adult şi şoferului microbuzului.
Primele date arată că este posibil ca şoferului să i se fi făcut rău, iar aceasta să fie cauza accidentului.
Toate cele trei persoane au refuzat să fie duse la spital.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri