Trei proiectile explozive, datând din al Doilea Război Mondial, au fost găsite joi seara în comuna Valea Mare de către un bărbat care săpa pe un câmp din apropierea gării din localitate, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, Alin Băsăşteanu, relatează agerpres.
El a precizat că muniţia reprezenta un real pericol şi a fost ridicată de echipa pirotehnică a ISU Olt, în vederea distrugerii.
"Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt a executat joi seara o misiune pentru asanarea teritoriului de muniţia rămasă neexplodată în urma celor două conflagraţii mondiale. Un cetăţean din comuna Valea Mare, sat Bârca, a anunţat că pe timpul unor săpături a găsit trei elemente de muniţie. Specialiştii pirotehnicieni au identificat, transportat şi depozitat în vederea distrugerii trei proiectile explozive, calibrul 50 de milimetri. Elementele de muniţie provin, cel mai probabil, din al Doilea Război Mondial, erau trase prin gura de foc şi neexplodate, reprezentând un real pericol", a precizat Băsăşteanu.
Potrivit unor surse, bărbatul care a descoperit proiectilele căuta fier vechi. În zona respectivă a mai fost descoperită în alţi ani muniţie din timpul războaielor mondiale.
Trei proiectile din al doilea război mondial au fost găsite în Valea Mare, județul Olt
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

717
Horoscopul zilei de 9 Martie 2026. Balanța are parte de o zi cu vești bune. Află ce se întâmplă cu zodia ta
717

758
Fulgere pe Marte: Descărcări electrice pe Planeta Roșie au fost confirmate de NASA
758

50
Bărbat, reţinut după ce l-ar fi bătut pe un şofer al unei firme de ride-sharing din Reşiţa
50

38
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit crucile care vor fi amplasate pe biserica schitului din Ciocârlia
38

1.727
Un șofer beat a ucis un om și a rănit grav alți trei oameni, la Pitești: A fost prins de Poliție, deși a fugit de la locul accidentului
1.727

2.832
Vom trăi mai mult în viitor? Experimentul 'Tinerețe fără bătrânețe' s-a încheiat cu succes: S-a găsit gena longevității la oameni
2.832

65
369 de turişti români blocaţi în Emiratele Arabe Unite sunt repatriaţi cu două zboruri speciale
65

78
Bogdan Ivan anunţă semnarea a 16 contracte, în valoare de peste 18 milioane de lei, pentru modernizarea iluminatului public în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud
78

66
O şcoală va fi construită în comuna Ciugud în cadrul proiectului 'Şcoala Viitorului'
66

87
Fetiţă de şase ani, transferată la Spitalul de Copii Galaţi cu politraumatism după o cădere accidentală
87

35
Vreme caldă în următoarele zile în întreaga ţară; temperaturile maxime ating 18 grade (prognoză)
35

78
Peste 255.000 de ţigarete şi aproape 230 de litri de alcool, descoperite în zona de Est şi Nord-Est a României
78

3.489
Tensiunile internaţionale schimbă destinațile de relaxare: Tot mai mulţi români aleg vacanţe în ţară (analiză)
3.489

















Comentează