Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei pui de urs născuţi în Pirinei, pentru prima dată în ultimii 50 de ani

besthqwallpapers.com
ursulet

Trei pui de urs născuţi în această iarnă au fost zăriţi în Bearn (Pirinei, sud-vest), o premieră în ultimii 50 de ani, într-o zonă geografică în care urşii sunt rari, au anunţat joi asociaţiile care se ocupă cu protejarea acestor animale, potrivit AFP.

"Este încurajator. În general avem trei urşi născuţi în fiecare an, dar nu în Bearn, unde există doar două femele eliberate în 2018 în Valea Aspe şi trei masculi, de ambele părţi ale graniţei cu Spania", a declarat Alain Reynes, directorul asociaţiei Pays de l'ours-Adet, potrivit agerpres.ro.

"În acest an putem spera la cincisprezece pui", explică el. Dintre cei 16 pui născuţi în 2020 în Pirinei, patru au murit.

Rata mortalităţii puilor este ridicată în primul an de viaţă. Aceştia cântăresc doar 300 de grame la naştere şi ajung la 3-5 kilograme în această perioadă a anului.

În 2020, 64 de urşi au fost detectaţi de echipele de monitorizare, număr din care trebuie scăzuţi patru pui dispăruţi şi trei urşi adulţi ucişi de om, unul în Franţa şi doi în Spania.

Cei trei pui zăriţi săptămâna aceasta erau în compania mamei lor, Sorita. Cei doi pui văzuţi alături de ea în 2019 nu au supravieţuit, iar în 2020 Sorita nu a avut pui.

"Chiar dacă aceste naşteri nu sunt suficiente pentru a restabili o populaţie viabilă, este o veste excelentă, care ne dă speranţă pentru viitorul speciei în Pirinei", au subliniat asociaţiile care apără prezenţa ursului în masiv.

În 1996, Franţa a iniţiat un proces de salvare a ursului brun de Pirinei, specia fiind pe cale de dispariţie, prin eliberarea unor urşi din Slovenia, care s-au adaptat bine la noul lor mediu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.