Trei sugari au ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) "Sf. Pantelimon" Focşani de la începutul lunii august şi până în prezent după ce s-au îmbolnăvit de COVID-19, potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vrancea, notează Agerpres.
"Începând cu data de 1 august, la SJU Focşani au fost internaţi 19 copii şi tineri sub 20 de ani ca urmare a îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2. Este vorba de trei sugari, de patru, cinci şi şapte luni, trei copii cu vârste cuprinse între unu şi zece ani şi 13 copii sau tineri cu vârste între 11 şi 20 de ani", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DSP Vrancea, Silviu Stanciu.
Având în vedere numărul tot mai mare de copii care ajung la spital din cauza infecţiei cu SARS-CoV-2, unitatea medicală a dispus amenajarea unei zone cu paturi ATI care să primească doar copiii.
"Deja am făcut adresă la DSP Vrancea pentru ca 10 paturi de ATI pe care le avem la etajul trei al spitalului să le lăsăm pentru copii. Am luat această măsură şi pentru că e posibil să ne aşteptăm la un vârf al îmbolnăvirilor în rândul copiilor, cam la două săptămâni după deschiderea şcolilor. În ultimul timp au început să apară foarte multe cazuri de COVID la copii şi riscăm să blocăm toată Secţia de pediatrie. Astfel, putem să-i internăm pe toţi la etajul trei, aproape de Secţia de pediatrie, pentru a fi permanent în atenţia medicilor specialişti", a declarat, pentru AGERPRES, managerul SJU Focşani, Constantin Mândrilă.
Acesta a precizat că spitalul analizează permanent situaţia epidemiologică din judeţ şi, în funcţie de evoluţia acesteia, Secţia de boli infecţioase ar putea să fie dedicată din nou doar pacienţilor COVID-19.
Joi, în spitalul judeţean erau internate 68 de persoane, dintre care opt la Terapie Intensivă. Alte 123 de persoane se află în izolare la domiciliu după ce s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2.
Trei sugari au ajuns la spital în ultima lună după ce s-au îmbolnăvit de COVID-19, în județul Vrancea
București
9°C
Articole Similare

9
Psiholog: Persoanele cu autism percep lumea în detalii mult mai intense
9

1.477
VIDEO Cum a ajuns România la contractul de 39 de milioane de doze Pfizer? Dezvăluirile lui Rogobete scot la iveală un detaliu cheie: 'S-a considerat aprobare tacită'
1.477

23
Diana Nemeş: Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare
23

32
Medic: Unele comportamente ale copiilor pot imita autismul fără a fi acest diagnostic
32

1.417
Gigantul american SK Capital intră pe piața românească: Preia o afacere din domeniul farmaceutic
1.417

5.914
O boală extrem de gravă se răspândește ca focul în 'fieful' românilor din Europa: În sud deja s-au impus restricții sanitare
5.914

27
Spitalul de Psihiatrie Dumbrăveni va fi consolidat printr-un proiect de 7,2 milioane de euro
27

29
CJ Cluj construiește Spitalul Pediatric Monobloc, cu peste 500 de paturi
29

2.362
Scandal în lanț: Spital privat închis de DSP – acum 6 luni funcționa fără autorizație după moartea unei gravide
2.362

4.039
Alexandru Rafila, șocat de explicațiile foștilor miniștri USR, în scandalul Pfizer: Cineva a pus o bombă și îi critică pe care au încercat să o dezamorseze
4.039

135
Oficialul român care și-a dat sângele, la propriu, celor care au nevoie: a donat 18 L de sânge în 40 de acțiuni / „Donez de când eram studentă”
135

46
Mobilizare impresionantă la Cluj: sute de persoane au donat sânge în cadrul unei campanii
46

80
110 copii cu mucoviscidoză, tratați la Timișoara: speranța de viață este în creștere
80
















Comentează