DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Trei tineri proveniţi de la casa de copii erau exploatați, un bărbat a fost arestat preventiv

huffingtonpost.co.za
catuse

Un bărbat a fost arestat preventiv la propunerea procurorilor DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, fiind cercetat într-un dosar de trafic de persoane în formă continuată pentru că ar fi adăpostit în condiţii improprii trei tineri proveniţi de casele de copii, în scopul de a-i exploata prin muncă, timp de şapte ani.

"La data de 26.01.2022, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureş au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat în vârstă de 44 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane în formă continuată (...) În cauză s-a reţinut faptul că, începând cu anul 2014, o persoană din judeţul Mureş a adăpostit în condiţii improprii trei tineri proveniţi de casele de copii, în scopul de a-i exploata prin muncă. Cei trei tineri au fost folosiţi la diferite munci în gospodărie ori în agricultură în ţară şi, pentru o scurtă perioadă, în străinătate, fără a fi plătiţi pentru munca prestată, inculpatul exercitând un control permanent şi total asupra acestora, inclusiv prin interdicţia de a comunica cu alte persoane ori de a părăsi gospodăria", informează un comunicat de presă transmis de DIICOT.

Conform sursei citate, miercuri 26 ianuarie, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Târgu Mureş, au pus în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară în urma cărora au fost descoperite şi au fost ridicate mai multe mijloace materiale de probă precum: înscrisuri, acte de identitate ale victimelor, săbii, cuţite a arătat DIICOT, într-un comunicat de presă.

Potrivit DIICOT, în urma acestor activităţi, trei persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfăşurarea activităţilor infracţionale au fost conduse la audieri, iar în data de 27 ianuarie, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Mureş a admis propunerea procurorilor şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul BCCO Târgu Mureş şi de cel al Grupării Mobile de Jandarmi "Regele Ferdinand", mai menţionează sursa citată, informează Agerpres.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.