Trei vehicule care făceau reclamă politică pentru partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) au luat foc în timpul nopţii de miercuri spre joi în oraşul german Essen, poliţia suspectând incendierea acestora, informează dpa potrivit Agerpres.
Nimeni nu a fost rănit în incident, care a avut loc într-o curte interioară în cartierul Holsterhausen al acestui oraş din bazinul Ruhr, landul Renania de Nord-Westfalia.
"Investigăm şi de ce vehiculele erau parcate acolo", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei. Principala ipoteză a poliţiei este că în spatele atacului a existat o motivaţie politică, a adăugat el.
Pompierii au fost chemaţi la faţa locului de un martor, iar poliţia a lansat imediat investigaţiile, deocamdată fără rezultate.
Înfiinţat în 2013 ca partid eurosceptic, AfD a adoptat de atunci o linie dură împotriva imigraţiei. El a câştigat 12,6% din voturi în timpul celor mai recente alegeri federale din 2017 şi este de asemenea reprezentat în toate cele 16 parlamente regionale ale Germaniei
Trei vehicule care făceau publicitate pentru AfD au luat foc - Poliţia germană suspectează o motivaţie politică
Articole Similare

1
Drona care a lovit baza aeriană din Cipru ar fi fost lansată de la Beirut
1

791
VIDEO Pană masivă de curent și combustibil în Cuba: țara e în beznă totală, multe zboruri fiind anulate, în timp ce presiunea americană se intensifică
791

2.668
VIDEO Iranul a lansat un nou tir de rachete asupra Israelului - Sirenele sună la Tel Aviv și Ierusalim
2.668

123
Conflictul devastator în care ambele părți au motive să continue lupta
123

1.875
Lovitură pentru Trump în războiul tarifelor: firmele pot recupera zeci de miliarde de dolari de la stat, a stabilit intanța
1.875

4.488
Un stat NATO ar putea interveni în conflictul din Orientul Mijlociu: "Îi vom sprijini pe aliaţii noştri"
4.488

5.225
Vin vremuri grele pentru apărarea ucraineană: ce modificare a făcut Moscova dronelor Shahed încât să fie letale
5.225

75
În plin răzbioi cu Ucraiana, Rusia se oferă să medieze conflictul din Orientul Mijlociu
75

79
VIDEO Noi explozii raportate la Teheran: Israelul și SUA atacă dezlănțuit
79

74
China anunță o creștere semnificativă a bugetului pentru apărare
74

34
VIDEO Noi bombardamente israeliene asupra Beirutului; doi morţi în nordul Libanului
34

11.241
Cea mai mare bază militară americană din Orientul Mijlociu a fost atacată de Iran: două bombardiere, puse la pământ de forțele din Qatar
11.241

87
Conflictul din Orientul Mijlociul tensionează relațiile transatlantice
87

















Comentează