Trei victime, din care una decedată, în urma unui accident rutier pe E85, la Adjud

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-10-2022

Actualizat: 18-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: ISU Vâlcea

"Marţi, în jurul orei 11,30, am fost sesizaţi prin 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier la ieşire din Adjud, către Focşani. În urma accidentului, a rezultat decesul unei persoane şi rănirea altor două. În accident au fost implicate trei autoturisme", a precizat IPJ Vrancea.

Potrivit Poliţiei, două din autoturismele implicate sunt înmatriculate în Vrancea, iar al treilea în judeţul Ilfov. Persoana decedată era pasager al uneia dintre maşinile înmatriculate în Vrancea, a cărei conducător auto se află în stare gravă.

O a treia persoană, conducătorul celeilalte maşini din Vrancea, a fost rănită.

La faţa locului au intervenit şi trei echipaje din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud, cu o autospecială de stingere, o ambulanţă SMURD şi o autospecială de descarcerare, pentru două victime fiind necesară intervenţia pompierilor pentru descarcerare.

Traficul în zonă se desfăşoară dirijat pe un fir, alternativ.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri