`Tremură` epoleții pe foștii șefi ai Jandarmeriei Enescu și Sindile - DNA cere redeschiderea urmăririi penale în dosarul `sutelor` de ore `muncite` în pandemie

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 06-09-2023

Actualizat: 06-09-2023

Article thumbnail

Sursă foto: podul

Un judecător militar de la Curtea Militară de Apel București analizează, miercuri, solicitarea procurorilor DNA de infirmare parțială a ordonanței de clasare dispusă de un procuror militar prin care îi „făcea scăpați„ pe foștii șefi ai Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, Constantin Florea și Ionuț Cătălin Sindile pentru felul în care și-au acordat sute de ore de muncă presupus lucrate în perioada pandemiei.

Cazul a stârnit un val de revoltă la nivelul anului 2020 când s-a aflat faptul că aceștia și-ar fi pontat sute de ore presupus muncite în perioada pandemiei ceea ce a ridicat implicit și remunerația financiară la un nivel consistent.

La acea vreme s-au deschis dosare penale de cercetare ce s-au reunit în dosarul de la DNA Militar. După o scurtă perioadă de cercetare magistratul militar care a avut de soluționat cazul a stabilit că deși există fapte penale clare, pentru care a și început urmărirea penală, acestea nu ar mai trebuie cercetate și transmise spre analiză magistraților întrucât întreaga situație financiară ar putea fi rezolvată „administrativ„.

Dosarul a fost închis în vremea fostului procuror șef al DNA Militar, procurorul militar orădean Liviu Alexandru Lascu. Acesta a fost adus la conducerea DNA Militar de fostul procuror-șef Crin Bologa.

Ce cere DNA judecătorilor

Acum DNA a infirmat această ordonanță de clasare și cere „redeschiderea urmăririi penale cu privire la suspecții col. ENESCU BOGDAN, gl. bg. FLOREA CONSTANTIN și col. SINDILE IONUȚ-CĂTĂLIN, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uzurparea funcției dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 300 din C.p. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C.p. (punctul I din dispozitivul ordonanței)”.

DNA arată în documentația de la instanța militară că „potrivit stării de fapt reținute în cauză, col. Enescu Bogdan a aprobat, în calitate de ordonator de credite al Jandarmeriei Române, plata orelor suplimentare cuprinse în centralizatoarele în care au fost evidențiate propriile ore suplimentare precum și cele ale gl. bg. Florea Constantin și col. Sindile Ionuț-Cătălin, efectuate în perioada în care au ocupat succesiv aceeași funcție de inspector general”.

Procurorul- șef al DNA explică în cererea de infirmare faptul că „plata orelor suplimentare a fost făcută cu încălcarea dispozițiilor legale, lipsind dispoziția anterioară de efectuare din partea șefului ierarhic, centralizatoarele fiind întocmite de persoane care nu aveau această atribuție și în lipsa raportului șefului ierarhic nemijlocit din care să rezulte imposibilitatea compensării timpului suplimentar lucrat cu timp liber, condiții care se regăsesc în legislația primară, respectiv în dispozițiile art. 21 din Legea nr. 153/2017, art. 35 alin. (6) din O.U.G. nr. 114/2018, și cea secundară, art. 6 alin. (1) din OMAI 35/2019”.

Sindile „ciuruit„ și în mega-dosarul 10 august

Ionuț Cătălin Sindile este unul dintre artizanii represiunii violente asupra manifestanților pașnici de la mitingul de protest din 10 august 2018. Acesta a condus și a disctat metodele și măsurile prin care brigăzile de scutieri și pedeștri ai Jandarmeriei Române să intervină asupra manifestanților.

În dosarul în care a fost deferit justiției de Secția Parchetelor Militare din cadrul PICCJ se arată

Procurorii militari susțin că din transcrierea înregistrărilor comunicărilor efectuate prin intermediul stațiilor Tetra, între persoanele cu funcții de conducere din cadrul Jandarmeriei Române, rezultă că în seara zilei de 10 august 2018, comandantul acțiunii, Laurențiu Cazan, ar fi fost cel care a ordonat efectivelor de jandarmi din subordine intervenția în forță asupra protestatarilor adunați în Piața Victoriei, aproximativ 30.000 de persoane, dând comanda ”la asalt”, după ce, în prealabil, s-a sfătuit cu Sebastian Cucoș și Ionuț Sindile.

  • Context: Procurorii militari au trimis în judecată 16 ofițeri, subofițeri și persoane din conducerea Jandarmeriei în „Dosarul 10 august”, în rechizitoriu spunându-se că în noaptea zilei de 10 august 2018, la mitingul de protest care a avut loc în Piața Victoriei, comandantul acțiunii jandarmilor, Laurențiu Valentin Cazan, alături de coordonatorii Gheorghe Cucoș și Ionuț Sindile, au ordonat efectivelor de jandarmi din subordine, cu încălcarea dispozițiilor legale, intervenția în forță în vederea dispersării întregii mase de protestatari prezente în fața Guvernului (aproximativ 30.000 persoane), care s-a soldat cu rănirea a 433 de persoane. Citește cum la ora 23.11 s-ar fi dat ordinul intervenției în forță.

În rechizitoriu sunt redate pasaje din discuțiile șefilor jandarmeriei cu subalternii aflați în Piața Victoriei.

„Din analiza proceselor verbale de redare a convorbirilor purtate prin intermediul canalelor de comunicare ale stațiilor Tetra a rezultat că, după ce la ora 23:08:27 (...) inculpatul mr. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN, posesor al indicativului ”LEUL 123”, transmite practic efectivelor de jandarmi din subordine ordinul de intervenție „Hai, hai, toți...cu toți, împingeți-i! Hai, hai! către toți Principalii: avansați, avansați!”, iar imediat, la ora 23:08:39, le transmite ordinul ”La asalt!”, la ora 23:08:49, inculpatul col. SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, posesor al indicativului „INIMA 102", transmite, la rândul său, acelorași efective de jandarmi, ordinul „Toată lumea avansează! Haideți!”.

Imediat după acest moment, la ora 23:08:53, inculpatul mr. CAZAN LAURENȚIU VALENTIN transmite dispoziția „Tot aliniamentul avansează, avansează!" iar la ora 23:09:06 le comunică ”Păstrați aliniamentul, păstrează aliniamentul”.

Inculpatul col. SINDILE IONUȚ CĂTĂLIN, la ora 23:09:59, ordonă efectivelor de jandarmi ”Gata, mențineți, mențineți! Atât!”, la ora 23:10:17, le transmite: ”Gata, e bine. Mențineți poziția aici!”, după care, la ora 23:12:25, vizibil iritat, le solicită acestora să nu mai înainteze: ”Ajunge, ajunge. Nu vă mai ajunge? Mențineți poziția acolo. Vedeți că aveți oameni în spate”, conform rechizitoriului.

Pungi cu urină, garduri și pietre aruncate spre jandarmi

content-image

În materialul trimis instanței de procurorii militari sunt citate rapoartele de acțiune întocmite de jandarmi după încheierea misiunii, în care sunt menționate violenţele exercitate asupra lor de către o parte din participanţii la protest:

„- ora 16.00 un grup de aproximativ 100 protestatari aflat în deplasare dinspre Piaţa Universităţii, în momentul ajungerii în Piaţa Victoriei, s-a oprit pe carosabil (pe prelungirea Şos. Kiseleff, în faţa muzeului Antipa - zonă stabilită pentru travers), refuzând intrarea în alveola centrală. Traficul rutier pe artera menţionată, a fost îngreunat; Totodată, persoanele aflate în alveolă au forţat dispozitivul constituit la limita alveolei înspre Muzeul Antipa, li s-au alăturat, iar masa compactă (aproximativ 700 de persoane,) a părăsit in totalitate zona delimitată, începând deplasarea către Şos. Kiseleff. Ulterior, aceştia s-au deplasat către intrarea în curtea Guvernului, partea dinspre Str. Paris cu intenţia vădită de a pătrunde în obiectiv”

- „În jurul orelor 16.25 o parte dintre manifestanţi au aruncat cu pietre şi sticle de apă, asupra dispozitivului de jandarmi. Efectivele de jandarmerie au desfăşurat activităţi de îndrumare a participanţilor către zona alveolei centrale, fără a folosi forţa, fiind transmise permanent, mesaje privind manifestarea în mod paşnic şi civilizat, astfel încât adunarea publică să se desfăşoare în limitele legii. Prin activităţi continue de dialog, masa de manifestanţi care se afla pe Bd. Aviatorilor, la limita trotuarului obiectivului, a fost direcţionată, progresiv, către zona alveolei centrale, în jurul orei 17.00”

- „ora 16.57 se aruncau cu pietre în zona de acţiune a efectivelor Batalionului 3 Jandarmi Ordine publică - centrul alveolei din faţa Guvernului”

- „ora 17:11 un ofițer a fost rănit și transportat la spital”

- „ora 18:11 se aruncau cu pungi de alcool și urină înspre dispozitiv”

- „ora 18.44 presiuni asupra dispozitivului de blocare din faţa Guvernului, se aruncau cu garduri metalice şi balize înspre cordon. Un jandarm a fost lovit şi preluat de S.M.U.R.D”

- „ora 19:13 se exercitau violențe asupra forțelor de ordine în zona dispozitivului constituit spre bd. Iancu de Hunedoara”

- ora 19.54 violenţele asupra dispozitivului constituit spre Iancu de Hunedoara au fost reluate, un jandarm a fost rănit”

- „în jurul orei 20.00, a fost constituită o rezervă de intervenţie pe trotuarul din faţa Guvernului având în vedere intenţiile participanţilor de a forţa dispozitivul cu scopul de a pătrunde în interiorul Curţii Guvernului; în jurul orei 20.30 dispozitivul realizat la limita contactului cu protestatarii, a fost forţat, au fost desfăcute gardurile de protecţie, s-a aruncat asupra jandarmilor cu obiecte contondente. Se impune a fi făcută precizarea că persoanele care se manifestau violent se aflau în spatele manifestanţilor aflaţi în apropierea cordonului de ordine”

- „ora 20:10 persoane aruncau cu pietre, sticle și pungi cu urină către jandarmi în zona blocului BRD”

- „ora 20:30 elementele cu a doua specialitate au semnalat persoane care spărgeau pavajul și bordurile din zona Piața Victoriei pentru a arunca cu acestea înspre forțele de ordine”

- „ora 21:50 un jandarm a fost rănit la cap cu un grătar metalic aruncat de protestatari din adâncime de pe direcția bd. Lascăr Catargiu, iar la ora 22:00, un alt jandarm a fost lovit la piciorul drept, în zona coapsei, cu o bordură; ambii au fost conduși la Spitalul Floreasca pentru acordare îngrijiri medicale...”

- „...totodată, având în vedere presiunea exercitată asupra dispozitivului (o parte dintre protestatari au tras în mulțime garduri de protecție – partea dinspre Iancu de Hunedoara aruncând cu ele în forțele de ordine), s-a dispus folosirea substanțelor iritant lacrimogene, punctual, fiind vizate persoanele care se manifestau violent cu scopul de a fi îndepărtate din zonă și de a interzice pătrunderea acestora în sediul Guvernului. În același timp, a fost dispusă măsura direcționării unor autospeciale cu mijloace de amplificare sonoră în spatele cordonului de ordine din fața obiectivului pentru efectuarea recomandărilor și îndemnului la manifestare în mod pașnic...Având în atenție actele de tulburare a ordinii publice înregistrate în zona Piața Victoriei s-a relaționat cu reprezentanții Metrorex pentru deschiderea stațiilor de metrou din zonă, în scopul facilitării defluirii persoanelor din Piață ( acestea au fost închise la ora 20:08 și redeschise la ora 21:15)”

- „ora 21:55 s-a dispus efectuarea somațiilor legale pentru ultima dată

- „ora 22:14 un apel prin intermediul numărului unic de urgență au fost semnalate acte de violență și vandalism în zona muzeului Antipa. S-a dispus prin Punctul de comandă înaintat mobil direcționarea unor efective în zonă din cadrul Batalionului 6 Jandarmi”

- „ora 22:50 efectivele Batalionului 2 (84 jandarmi) au fost direcționate în zona magazinului Springtime pentru a acționa în sprijinul efectivelor de poiție care acționau în zonă în urma unui apel 112 care semnala vandalizarea magazinului sus menționat. Pe timpul deplasării către zona menționată ultimul binom din dispozitiva fost prins în mulțime fiind exercitate acte de violență asupra lor. Pe timpul agresiunii, unul dintre participanți i-a sustras pistolul Carpați și încărcătorul cu 6 cartușe cal. 7,65 mm”

- „În intervalul orar 20.30 - 23.11 manifestările violente s-au amplificat (înregistrându-se o creştere a numărului de persoane care manifestau un astfel de comportament) pe întreaga lungime a dispozitivului instituit de efectivele de jandarmerie”

Procurorii consideră însă că faptele consemnate de participanți nu justifică intensitatea intervenției ordonate de șefii din Jandarmerie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri