Trendul care se răspândește tot mai mult pe internet: 'Să facem 2026 noul 2016'. De ce vor oamenii să se întoarcă în acea perioadă

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 19-01-2026 16:32

Article thumbnail

Sursă foto: Getty Images / Instagram

Într-un internet tot mai obosit de crize, conflicte și vești proaste, 2016 a ajuns să pară, pentru mulți, un refugiu. Un an în care lucrurile erau mai simple, mai colorate și mai ușor de dus. De aceea, în 2026, tot mai mulți oameni – de la vedete la utilizatori obișnuiți – se întorc cu nostalgie la acel moment care acum pare „ultimul an bun”.

Rujeola fusese eradicată pe continentul american, Beyoncé lansa Lemonade, iar mulți credeau că SUA vor avea, în sfârșit, prima femeie președinte. Alegătorii erau îndemnați, în glumă, să «meargă la vot ca la Pokémon Go». Ți-amintești de 2016?, relatează CNN.

La un deceniu distanță, celebrități și oameni obișnuiți împărtășesc amintiri pline de nostalgie din 2016, epoca „baking”-ului în machiaj și a hashtagului #ImWithHer, când unele dintre cele mai mari drame naționale le puneau față în față pe Kim Kardashian și Taylor Swift.

Dar 2016 a fost și un an trist și greu. Masacrul din clubul Pulse a devenit cel mai sângeros atac armat în masă din istoria Statelor Unite la acel moment. Prince și David Bowie au murit, alături de alte figuri emblematice. Diviziunile politice s-au adâncit, iar terenul comun dintre oameni a început să dispară. Atunci s-au pus bazele lumii tensionate și aproape distopice în care trăim în 2026. Cât de sumbru este, până la urmă, prezentul?

Celebritățile au iubit 2016

celebrități 2016

Multe femei extrem de faimoase în 2016 au început să posteze online fotografii din acea perioadă, amintindu-le urmăritorilor cât de mult și-au amplificat celebritatea între timp. Kylie Jenner, care în 2016 era regina Tumblr-ului și a buzelor exagerat conturate, a comemorat lansarea setului de rujuri care a ajutat-o să devină miliardară. Supermodelul Karlie Kloss și-a amintit de vremea când purta chokere și folosea filtrul cu cățel de pe Snapchat, o adevărată relicvă a anilor 2010. Lena Dunham, colega ei din „gașca” lui Taylor Swift, a rememorat filmările pentru „Girls”. Iar printre fotografiile din culise de la „Big Little Lies”, Reese Witherspoon a strecurat și o poză din 2016 cu Swift.

Apoi au venit exclamațiile nostalgice. Celebrități și oameni obișnuiți și-au amintit 2016 ca pe o perioadă mai lipsită de griji, poate chiar mai fericită. Blugii erau mai strâmți, sprâncenele mai groase și mai geometrice. Acest lucru i-a inspirat pe unii să revină sau să încerce din nou estetica din 2016, ca pe un costum purtat în prezent.

„Mi-a plăcut enorm perioada aceea și toate amintirile mele de atunci, așa că a trebuit să postez!”, a scris Mindy Kaling la o serie de fotografii pe Instagram cu ea în ținute vibrante din perioada „The Mindy Project”. YouTuber-ul tech iJustine a comentat la postarea altui creator: „2016 a fost atât de grozav!!!!”. „Nu cred că am plecat vreodată din 2016”, a adăugat contul de Instagram al brandului boho Free People (și, judecând după ofertele lor constant inspirate de Coachella, s-ar putea să fie adevărat).

Deși trendul este destul de inocent, există și un soi de „rescriere a istoriei”, spune Jessica Maddox, conferențiar care predă studii media și culturale la Universitatea din Georgia.

Maddox a distribuit fotografii din 2016 pentru a le aminti prietenilor vechi și noilor urmăritori că și-a petrecut acel an cu mâna în ghips, după ce aproape își secționase degetul mare. A fost amuzant, spune ea, să introducă un capitol scurt, dar esențial din povestea ei de viață unor oameni care nu o cunoșteau pe atunci. Dar nu îi lipsește acea perioadă.

„Nostalgia este întotdeauna complicată, pentru că avem impresia că, făcând sau consumând ceva, putem retrăi sentimentul de atunci, ceea ce nu se poate întâmpla niciodată”, spune ea.

Poate că 2016 a fost mai simplu

Fotografiile din 2016 evocă vremuri „mai simple”, când rețelele sociale păreau mai degrabă o rețea reală sau o comunitate, explică Maddox. Oamenii erau mai predispuși să urmărească aceleași povești, să participe la aceleași trenduri sau să râdă de ele (își mai amintește cineva de mannequin challenge sau de rozul milenial?) și să discute aceleași seriale-eveniment. Machiajul era mai încărcat, camerele aveau lentile mai granulare, stilul era mai maximalist (deși cel puțin două dintre aceste tendințe par să revină în modă).

„În 2016 eram mai puțin online, dar în același timp eram mai mult împreună în spațiile în care eram online”, spune ea.

„Și consumul nostru media era foarte diferit – nu eram bombardați constant cu vești proaste, fie din politică, fie din faptul că eram conectați permanent la media. Cred că acesta este unul dintre motivele pentru care privim înapoi și ni se pare că era mai ușor sau mai bine, probabil pentru că nu eram atât de conectați și nu făceam atâta doomscrolling. Nu eram implicați în același mod în care suntem acum.”

„Când spunem că ne este dor de 2016, cred că ne este dor, în mare parte, de asta: sentimentul că exista o monocultură mai puternică, în sensul locurilor unde ne adunam pe internet”, spune Maddox. Era acea combinație rară și trecătoare între a te distra online și a lăsa telefonul jos suficient cât să te bucuri de viața reală, care i-a determinat pe unii să declare 2016 „ultimul an bun”.

„Când oamenii spun că a fost ‘ultimul an bun’, cred că, de fapt, spun că a fost ultima perioadă înainte de o schimbare seismică în politica americană”, afirmă Maddox. Reinterpretarea acelui an ca ultimul moment în care lucrurile au fost bune „găsește confort în cultura lui 2016 ca într-un fel de ultimă clipă de bucurie înainte ca politica vremurilor noastre să copleșească cultura”, spune Dustin Kidd, profesor de sociologie și expert în cultura pop la Universitatea Temple.

Alegerile prezidențiale din SUA nu au fost singurul eveniment politic major al anului. Votul pentru Brexit a scos Regatul Unit din Uniunea Europeană, destabilizând ordinea politică a continentului și polarizând societatea britanică. Schimbările sociale resimțite în 2016 „pot părea legate de alegerea lui Donald Trump, dar ele țin de transformarea întregului câmp politic și de modul în care politica a devenit cultură”, spune Kidd.

Cel mai revelator lucru legat de „călătoria” online înapoi în 2016, spune Maddox, este reacția polarizată chiar față de acest trend. Internetul a devenit și mai haotic, mai dur și mai furios în anii care au urmat, astfel încât ceva la fel de inofensiv ca o fotografie din 2016 poate genera comentarii răuvoitoare.

„Nimic nu se mai poate întâmpla pe internet fără să devină o chestiune de tabere opuse. Nimic nu mai poate pur și simplu să ‘existe’”, spune ea. „Cred că nivelul de critică pe care îl văd legat de acest trend este, de fapt, motivul pentru care trendul există.”

2016

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri