Trenul groazei la CFR: Un geam a căzut peste două fetițe de 9 și 12 ani. Au fost duse de urgență la spital

Autor: Meilă Emilia-Alexandra

Publicat: 09-08-2025 13:02

Actualizat: 09-08-2025 16:06

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Două fetițe, în vârstă de 9 și 12 ani, au fost rănite sâmbătă în tren, după ce un geam a căzut peste ele în vagonul în care se aflau. Șeful de tren a apelat serviciul 112, iar copilele au fost transportate la spital împreună cu părinții, informează News.ro.

Potrivit Club Feroviar, trenul IRN 12942, operat de SNTFC CFR Călători, a plecat din Mangalia vineri la ora 15,31 şi a avut trei ramuri – de Satu Mare, de Cluj Napoca şi de Târgu Mureş.

content-image

SURSA: PresaSM

Sâmbătă dimineaţa, când ramura de Cluj Napoca ajunsese la Blaj, două fetiţe de 9 şi respectiv 12 ani au fost lovite de un geam căzut de la vagonul în care se aflau.

Şeful de tren a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar cele două fetiţe au fost luate cu ambulanţa şi duse la spital împreună cu părinţii.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri