DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tribunalul comercial din Viena a admis spre judecare plângerea unui cotidian satiric împotriva unui politician conservator pentru 'concurenţă neloială'

istockphoto.com
justiție decizie tribunal

Tribunalul comercial din Viena a admis spre judecare o plângere formulată de cotidianul satiric online Die Tagespresse împotriva unui politician conservator austriac pentru ''concurenţă neloială'' prin emiterea unor comunicate care imită conţinutul cotidianului şi astfel îi fură clienţii, relatează joi agenţia EFE.

Conform plângerii formulate, deputatul Andreas Hanger, membru al Partidului Popular Austriac (OeVP), difuzează comunicate de presă ce în realitate sunt articole satirice care concurează cu conţinutul umoristic al Die Tagespresse.

Aceste comunicate, mai reclamă cotidianul, ''conţin falsităţi deliberate sau figuri satirice, precum şi exagerări şi aluzii autoironice faţă de propriile insuficienţe cu obiectivul de a întreţine publicul''.

Andreas Hanger a fost reprezentantul formaţiunii sale în comisia de investigare a cazului ''Ibizagate''. Acest scandal a provocat căderea guvernului precedent format din conservatori şi extrema dreaptă după apariţia în anul 2019 a unei înregistrări făcute cu camera ascunsă, în care vicecancelarul de atunci şi lider al extremei drepte, Heinz Christian Strache, îi promite unei pretinse nepoate a unui oligarh rus contracte publice în schimbul unui ajutor financiar pentru formaţiunea sa înaintea alegerilor legislative, scrie Agerpres.ro.

Deputatul Hanger este cunoscut pentru stilul său agresiv cu acuzaţii la adresa magistraţilor, politicienilor din opoziţie şi jurnaliştilor în numeroasele scandaluri în care formaţiunea OeVP a fost implicată în ultima vreme, inclusiv liderul acestui partid, cancelarul Sebastian Kurz, ajungând să fie investigat de procurorii anticorupţie pentru mărturie mincinoasă în dosarul ''Ibizagate''.

Prin plângerea formulată, Die Tagespresse doreşte de fapt să atragă atenţia asupra folosirii banilor publici în campanii de publicitate instituţională în presă. Conform acestui cotidian, actualul guvern format din conservatori şi ecologişti a cheltuit 13,8 milioane de euro pentru publicitate în primul trimestru al acestui an, cea mai mare parte din sumă fiind direcţionată spre mass-media senzaţionaliste. Die Tagespresse aminteşte că nu a acceptat să beneficieze de astfel de finanţări.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.