Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tribunalul din Cambodgia a menţinut închisoarea pe viaţă pentru doi lideri ai Khmerilor Roşii

ciocanel judecator

Tribunalul internaţional din Cambodgia a menţinut, miercuri, pedeapsa cu închisoarea pe viaţă impusă în cazul a doi lideri ai Khmerilor Roşii, pentru crime contra umanităţii, respingând astfel apelul acestora faţă de o sentinţă similară emisă în 2014, transmite EFE. Cei doi condamnaţi de instanţa din Phnom Penh, susţinută de ONU, sunt fostul număr doi şi ideolog al organizaţiei comuniste, Nuon Chea, 89 de ani, şi fostul şef al prezidiului de stat al regimului, Khieu Samphan, 84 de ani, care au negat acuzaţiile şi au denunţat erori de fapt şi de drept pe parcursul procesului.

Tribunalul a admis unele argumentaţii şi i-a absolvit pe cei doi de unele învinuiri, dar a considerat probată responsabilitatea acestora pentru crimele comise după ce Khmerii Roşii au preluat puterea, în aprilie 1975, mai arată EFE. Cei mai importanţi doi foşti lideri ai khmerilor roşii încă în viaţă fuseseră condamnaţi în urmă cu doi ani la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii, un verdict 'istoric' împotriva unui regim care a condus la moarte aproape două milioane de persoane în Cambodgia între 1975 şi 1979.

Conform unei ştiri AFP din 2014, care îl cita pe Nil Nonn, judecător al tribunalului, cei doi au fost declaraţi "vinovaţi pentru crime împotriva umanităţii prin exterminări, persecuţii politice şi alte crime inumane", printre care dispariţii şi deplasări forţate de populaţie. "Dată fiind gravitatea crimelor pentru care au fost condamnaţi (...), Nuon Chea şi Khieu Samphan vor rămâne în închisoare până când decizia va fi definitivă", a precizat atunci judecătorul, cu referire la posibilitatea de a face apel. Ulterior, tot în 2014, avocaţii celor doi foşti lideri au anunţat într-o conferinţă de presă că vor face apel. "Vom atac în apel condamnarea şi pedeapsa (...) Este nedrept pentru clientul meu", a declarat Son Arun, avocat al lui Nuon Chea. "Pedeapsa este prea dură. Vom atac în apel verdictul şi pedeapsa", a adăugat Kong Sam Onn, avocat al lui Khieu Samphan.

"Este o zi istorică pentru victimele cambodgiene, care au aşteptat 35 de ani" pentru a se face justiţie, comenta, la prima pronunţare, Lars Olesen, purtător de cuvânt al Curţii. Cei doi octogenari, inculpaţi pentru genocid, crime împotriva umanităţii şi crime de război, sunt judecaţi din 2011, însă, în încercarea de a obţine cel puţin un verdict înaintea morţii lor, această procedură complexă a fost disjunsă. După ce au preluat puterea în aprilie 1975, khmerii roşii au golit oraşele ţării, aplicând o utopie marxistă delirantă care viza crearea unei societăţi agrare, fără monedă sau orăşeni. După doi ani de audieri, procurorii au cerut închisoare pe viaţă pentru cei doi acuzaţi, reprezentând pedeapsa maximă prevăzută de tribunal, care a exclus de la crearea sa pedeapsa cu moartea. Cei doi octogenari, arestaţi în 2007, au negat toate acuzaţiile ce li s-au adus, spunând că nu sunt responsabili de atrocităţile unui regim care a decimat un sfert din populaţia ţării, prin epuizare prin muncă, boli, tortură sau execuţii. La deschiderea simbolică a procesului în iunie 2011, patru foşti responsabili se aflau în boxa acuzaţiilor. Însă Ieng Thirith, ministrul pentru afaceri sociale al regimului, considerată inaptă a fi judecată din cauza demenţei de care suferă, a fost eliberată în 2012. Soţul său Ieng Sary, fost ministru de externe, a decedat în 2013, la 87 de ani.

La 6 iunie 2003, ONU şi guvernul Cambodgiei au semnat la Phnom Penh acordul istoric privind crearea unui tribunal pentru judecarea foştilor lideri ai Khmerilor Roşii. Parlamentul cambodgian a ratificat acordul la 4 octombrie 2003. La 10 decembrie 2004 a fost semnat Acordul în legătură cu finanţarea acestui tribunal, moment care a marcat sfârşitul celor cinci ani de negocieri privind formarea acestui tribunal. Costul procesului, estimat la 56 de milioane de dolari, urma să fie acoperit de Cambodgia în proporţie de aproximativ un sfert, respectiv 13,3 milioane de dolari, restul revenind ONU.

La 3 iulie 2006, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Pagoda de argint de lângă Palatul regal din capitala cambodgiană, 27 de magistraţi, între care experţi locali şi străini, au jurat să "judece crimele comise de Khmerii Roşii cu onoare, demnitate, transparenţă şi independenţă, în deplin respect cu Constituţia şi cu legile pe ansamblu", tribunalul devenind astfel funcţional, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.