Tribunalul Special al ONU pentru Liban condamnă la închisoare pe viaţă membri ai Hezbollah în dosarul asasinării premierului Hariri

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 16-06-2022

Actualizat: 16-06-2022

Article thumbnail

Sursă foto: thetimes.co.uk

Tribunalul Special al ONU pentru Liban (TSL) i-a condamnat joi, în contumacie, pe doi membri ai organizaţiei Hezbollah, în dosarul atentatului din 2005 în care au fost ucişi 22 de oameni, printre care fostul premier libanez Rafic Hariri, transmite AFP.

Instanţa cu sediul în oraşul olandez Leidschendam "a decis în unanimitate să îi condamne pe dl. (Habib) Merhi şi pe dl. (Hussein) Oneissi la închisoare pe viaţă, pedeapsa cea mai mare prevăzută de statutul şi regulamentul" tribunalului, a declarat preşedinta TSL, Ivana Hrdlickova, care a anunţat sentinţa pronunţată de camera de apel, potrivit Agerpres.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri