Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trimiterea în judecată a lui Clotilde Armand 'explodează' în curtea lui Nicușor Dan: 'Trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie'

romaniajournal.ro
Nicusor Dan

Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală.

Nicuşor Dan trebuie să răspundă în faţa bucureştenilor  dacă acceptă susţinerea penalilor din USR sau dacă se delimitează de acest partid, mai ales că inculpata Clotilde Armand aspiră la un nou mandat de primar la Sectorul 1, sub sigla USR, mai spune comunicatul de presă al PSD.

Sursa citată mai spune că Nicuşor Dan trebuie să decidă dacă e de acord sau nu să facă echipă cu un penal în funcţii publice în administraţia Capitalei, astfel încât bucureştenii să poată vota în cunoştinţă de cauză!

„Această clarificare este necesară cu atât mai mult cu cât Nicuşor Dan  pretinde că luptă cu mafiile  de tot felul şi îşi ironizează contracandidaţii că fac parte din categoria interlopilor, lăsând de înţeles că el are standarde înalte de integritate. Acum e timpul să arate bucureştenilor dacă într-adevăr respectă aceste standarde! Lipsa unei clarificări în această chestiune echivalează cu un acord tacit al lui Nicuşor Dan faţă de decizia USR de a călca în picioare principiul «fără penali în funcţii publice» şi de a se prezenta cu mai mulţi suspecţi şi inculpaţi în alegerile locale şi europarlamentare din 9 iunie”, mai arată documentul de presă al social-democraţilor.

Clotilde Armand, trimisă în judecată de procurori

Procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, pe care o acuză de ”folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane”. Armand s-a desemnat manager al unui proiect şi a semnat patru dispoziţii prin care şi-a însuşit 18.720 lei.

Armand a spus că este „un caz penibil, deschis la plângerea lui Dan Tudorache, cu acuzaţii ridicole, în care au inventat un prejudiciu de 3.000 euro”.

„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după, am aflat de la televizor că am fost trimisă în judecată pentru că am implementat un program anticorupţie în administraţia locală”, a scris Clotilde Armand, joi pe Facebook.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.